Jokar Ţarnaev, singurul suspect al exploziilor din Boston rămas în viaţă, le-a declarat investigatorilor că fratele său mai mare, Tamerlan, este cel care a plănuit dublul atentat cu bombă şi că în spatele lor nu se află nicio grupare teroristă, a declarat luni o sursă guvernamentală americană, relatează CNN, citat de Mediafax.
Interogatorii preliminare cu Ţarnaev arată că cei doi fraţi fac parte din categoria jihadiştilor auto-radicalizaţi, a apreciat sursa citată de CNN. Jokar, rănit şi reţinut la un spital în Boston, a declarat că fratele său, care a fost ucis în noaptea de joi spre vineri într-un schimb de focuri cu forţele de ordine, dorea să apere islamul de atacuri, potrivit aceleiaşi surse.
Citeşte şi Mama teroriştilor din Boston: E o înscenare. Fiul meu este în viaţă
Sursa guvernamentală a subliniat că interogatoriile sunt preliminare şi că este necesar ca versiunea prezentată de către Ţarnaev să fie verificată şi urmărită de către investigatori.
Un oficial federal din cadrul forţelor de ordine a declarat pentru CNN că, deşi investigatorii nu au observat vreun lucru care să indice că suspecţii au acţionat împreună cu altcineva, sunt necesare eforturi pentru confirmarea acestui lucru. El a refuzat să comenteze în legătură cu vreun motiv sau detalii specifice despre ceea ce le-a comunicat Jokar oficialilor.
Jokar, în vârstă de 19 ani, a fost acuzat de utilizarea şi conspirarea în vederea utilizării de armament de distrugere în masă care a provocat morţi şi un capăt de acuzare de distrugere cu reavoinţă a unei proprietăţi cu ajutorul unui dispozitiv exploziv care a provocat morţi.
Tânărul era puternic sedat şi intubat la Spitalul Beth Israel Deaconess, însă era „alert, competent mental şi lucid” în timpul primei audieri, luni, pe patul de spital, a apreciat judecătoarea federală Marianne Bowler.
Citeşte şi Poliţia verifică posibila implicare a lui Tamerlan Ţarnaev într-un triplu asasinat din 2011
În timpul audierii, Ţarnaev a comunicat în mare parte dând din cap, iar într-un rând a răspuns „nu”, atunci când Bowler l-a întrebat dacă îşi permite un avocat, potrivit unei transcrieri a procedurii. Un avocat din oficiu a fost desemnat să îl reprezinte.
Investigatorii l-au întrebat pe Ţarnaev dacă mai există şi alte bombe, ascunzătoare de substanţe explozive sau arme, în afară de cele deja găsite de către poliţie şi dacă în atac a fost implicat şi altcineva, a declarat pentru CNN o sursă apropiată investigaţiei. Investigatorii intră în salonul în care se află Ţarnaev la un interval de câteva ore, punând întrebări în prezenţa unor medici, potrivit acestei surse.
Agenţi federali l-au interogat pe Ţarnaev, iniţial, fără să îi citească drepturile Miranda, o excepţie invocată atunci când autorităţile cred că există o ameninţare iminentă la adresa securităţii publice, a declarat un oficial din cadrul Departamentului Justiţiei în weekend. Însă, anterior procedurii judiciare organizate în salonul de spital, surse guvernamentale au anunţat că i-au fost citite drepturile, iar Bowler le-a revizuit împreună cu acesta, luni. Bowler a stabilit o audiere privind cauza probabilă pe 30 mai.
Citeşte şi Exploziile de la Boston: FBI ar fi RATAT indicii din cauza unei greşeli de ortografie
Ţarnaev a fost împuşcat în cap, gât, picioare şi într-o mână, potrivit unei declaraţii scrise sub jurământ pentru FBI, aflată la baza acuzaţiilor. Tânărul a pierdut mult sânge şi ar putea fi afectat de pierderea auzului din cauza celor două dispozitive asurzitoare utilizate pentru a-l scoate din barcă, potrivit unei surse.
Nu este clar dacă Ţarnaev a fost rănit în timp ce a fost capturat în noaptea de vineri spre sâmbătă sau în schimburi de focuri anterioare cu poliţia, în urma cărora fratele său a murit. Şeful poliţiei din Boston Ed Davis a declarat că fraţii – înarmaţi şi având explozivi asupra lor – păreau să plănuiască alt atac, întrerupt de schimbul de focuri.
Investigatorii încearcă să stabilească dacă în atac a mai fost implicat cineva, însă Davis a declarat duminică pentru CNN că apreciază că fraţii au fost „cei doi actori majori în violenţele” care au avut loc.
În paralel, după o săptămână de cercetări minuţioase efectuate pe artera din centrul oraşului pe care au fost detonate bombele, autorităţile federale au redeschis accesul pe Boylston Street. Însă blocurile aflate în zona din jurul locului unde au fost detonate bombele rămân închise publicului, autorităţile din Boston efectuând verificări cu scopul de a asigura că zona este sigură.
Între dovezile de pe Boylston Street săptămâna trecută se află şi un copac, de care Jokar pare că s-ar fi sprijinit înaintea atentatului, potrivit unei surse care primeşte note informative în legătură cu atacul. Potrivit acestei surse, copacul – aflat la locul celei de a doua explozii – a fost luat cu tot cu grilajul din jurul său, în care a fost găsit circuitul electronic al bombei.