Să zic așa, în Joia Mare mă trezisem dis-de-dimineață, lac de sudoare, după ce-l visasem toată noaptea pe Cristi Borcea, care în visul meu era un prinț, pe care o vrăjitoare, care cred că era una din nevestele lui, îl transformase în broscoi, gen.
Şi venise o prințesă gravidă, care semăna unu la unu cu Valentina Pelinel, dar care, oricât l-a pupat, ca să mă exprim smerit, că suntem în postul Paștelui, nu l-a putut transforma înapoi în prinț și pace. Ies din casă tiptil, ca să n-o trezesc pe Zizi, care stătuse o săptămână întreagă pe Facebook să vândă mieii de-i aveam de vândut pe online, gen. Cum se face acuma. Calc mai apăsat în întuneric pe prima treaptă de la scară, când aud că a doua începe să strige: „Șto, șto? Oi, ni ubivai minia!“. Aprind lanterna și ce văd? Cei doi ochi roșii ai parapsihopatului Korceaghin, care se culcase între cei doi ciobănești mioritici ai mei și se învelise cu malamutul, să-i fie mai cald peste noapte. Nu știu dacă v-am spus, dar e hipnotic și pe animale, la fel ca pe oameni.
– Ci faci aici, uăi Igor, nebunuli? – îl întreb eu, cu accent cât mai basarabenesc, ca să-i atenuez la maximum sperietura.
– Iaca, fac ci fac diemult, iarna viforul-l-ascult! – îmi bagă el buimac un citat din Eminescu, că știți că asta-i pasiunea rusofonilor și când îi trezești din somn.
– Hai cu mini, Igor, că am niște treabă pentru tini, parapsihopatuli! – zic eu și scot o sticluță de șampon, pe care-o umplusem cu țuică, ca să vadă că am pentru el și țuică, nu numai treabă. Ne ducem amândoi la țarcul de oi și încărcăm de acolo în camionetă opt miei, singurii care-mi mai rămăsese de la vândutul online. Că-mi venise chef și să vând și niște miei offline, gen. Ca să fac o parabolă, relativ la faptul că mieii se vând în viu sau în carcasă, voiam să mai socializez cu cumpărătorii în viu, nu în carcasă, ca pe Facebook.
Ideea este că aveam un miel care se credea câine și care, când nu se gudura, scotea un fel de mârâituri de te băga în boale. Și voiam să-i facă Korceaghin o hipnoză regresivă de-a lui și să-l dea pe brazdă. Că știți ce suspicioși sunt românii de Paști, când vine vorba să cumpere -miei care arată ca niște câini.
Deci ajungem noi în piață, fix la punctul de vânzare a mieilor de Paști, pe care-l înființase Liță Paraschiv, secretarul de la Primăria din satul Potroacele. Care Liță, fiind mare fan Andreea Marin, înființase și o asociație umanitară la care îi dăduse numele „Prețuiește Piața“. Asta ca să se contraatace cu primarul pe contencios administrativ și să arate că el e mai cu electoratul, gen. Ce-i drept, se și cerea un contraatac în realitatea materială, pentru că primarul îl atacase cu o zi înainte în astral și mersese la împărtășanie la biserică, după care răspândise zvonul în sat că l-a spovedit părintele paroh și l-a găsit fără păcat de hoție sau abuz în serviciu înaintea Domnului. Și ca să vezi puterea credinței: când au auzit că primarul Corlățeanu a fost găsit de părintele paroh fără păcat, a doua zi de dimineață au venit să se spovedească pe puțin treizeci de consilieri de la județ, de ziceai că-i „Cupa bisericilor frate“ la stat în genunchi pe sacouri Armani picurate cu ceară de lumânare.
Fiind Joia Mare, era superstiția că nu se muncește, că altfel rămâi leneș tot anul. Deci nu lucra nimeni, toată lumea era în piață să cumpere ori să vândă ceva, gen. Știu că vânzarea este cheia de boltă a activității în întreprinderea capitalistă, dar la noi în sat cam nu e considerată muncă.
Trag camioneta într-un loc mai ferit și pun și eu prețul la miei la 11 lei în kilogramul în viu. Să nu fie nici 10, nici 12 cum îl dădeau competitorii din piață, că altfel nu pot să le spun. Cumpărătorii care erau pe-acolo, dezorientați cum sunt românii în Săptămâna Mare, umblau năuci de la un vânzător la altul, neputând să se hotărască de la care să cumpere, din moment ce toți mieii arătau la fel și aveau același preț. Atunci mi-a venit ideea să văd dacă vechile șmecherii de speculant ale lui George Soros, de pe vremea când erea un capitalist veros și nu părintele la toate ONG-urile care fac bine în lumea asta, merg și fără indicele Dow Jones. Deci m-am apucat și-am cotat mieii mei, într-un spirit bursier la mișto, la 6 lei kilogramul în viu, față de 10-12, cât erea piața.
Ce să vă spun, acțiunea a fost ceva ca-n filmul „Lupul de pe Wall Street“, numai că un pic mai lent, ca și cum l-ar fi rescris și reregizat Corneliu Porumboiu, gen. Imediat ce-am pus mielul la 6 lei kilu’ în viu, oamenii -s-au năpustit cu banii în mână să cumpere de la mine. Sau, cum ar spune niște brokeri, care mă tot sună din două în două ore să-mi vândă niște acțiuni Forex sau așa ceva: piața devenise volatilă, gen. Cam după cinci minute, când au văzut ăilalți ciobani cum se năpustesc oamenii la mine să cumpere, au dat și ei cotațiile la 6 lei și cumpărătorii au rămas iar năuci, cu banii în mână, holbându-se de la o tarabă la alta și înjurându-ne cum le venea la gură. Chestia ciudată e că atunci când am văzut că mieii ajunsese la șase lei kila în viu, mi-a venit pofta speculativă să cumpăr și eu, în loc să vând, și dacă nu mă amenințau ăilalți că mă suspendă cu bâtele de la tranzacționare, cred că făceam o afacere bună.
Până la urmă n-am mai vândut nimic, ș-am încărcat la loc mieii în camionetă. Săracii! De bucurie c-au scăpat, nu scoteau un sunet, exact cum îi povestea doctorul Hannibal Lecter lu’ Clarice în „Tăcerea mieilor“, gen. Așa că pornesc mașina și-o iau ușurel înapoi spre casă, cu Igor în dreapta, trăgând ușurel țuică din sticluța de șampon. Trag și eu o gură mică, de post, și-i zic:
– Igor, fratele meu, asta mă enervează pe mine la afaceri. Cum începi să câștigi și tu ceva, cum vine unul și te dă la o parte de la tranzacționare.
– Daragoi Titi! Di ci crezi tu că americanii o inventat bursiele di valori? Di ci crez că n-o inventat românii asta? Sau rușîî? Pacimo?
– Habar n-am, uăi Igor! – spun eu.
– Pientru cî, în timp ci românii stau di veacuri di strajă la porțile creștinătății, americanii stau cu ochii pe bani!
– Și rușii?
– Rușii stau cu ochii pi americani! – zice Igor și bufnește în râs.
Ca să vedeți că rușii, para-psihopați sau nu, au și ei în-țelepciune -populară la greu, ca și noi.
Cu stimă, Titi Smeureac, cioban freelancer
