Rusia nu prevede, pentru moment, să îşi evacueze diplomaţii din Coreea de Nord, în pofida unui avertisment din partea autorităţilor nord-coreene care au sugerat ambasadelor străine să ia în calcul această posibilitate, a anunţat, luni, ambasada rusă din Phenian, relatează AFP, potrivit Mediafax.
„Ambasada Federaţiei Ruse funcţionează ca de obicei”, a declarat telefonic pentru AFP un purtător de cuvânt al misiunii diplomatice ruse din Phenian, Denis Samsonov, precizând că „deocamdată” nu este prevăzută nicio evacuare.
Citeşte şi Marea Britanie nu are niciun plan de evacuare imediată a ambasadei de la Phenian
„Totul este liniştit la Phenian”, a subliniat purtătorul de cuvânt.
Coreea de Nord, care a instalat o a doua rachetă cu rază medie de acţiune pe coasta de est şi ameninţă cu efectuarea unor lovituri militare, inclusiv nucleare, asupra unor obiective americane, a avertizat vineri că nu mai poate să garanteze securitatea misiunilor diplomatice din capitala nord-coreeană începând de la 10 aprilie, sugerând evacuarea acestora.
Citeşte şi VIDEO. Coreea de Nord evacuează ambasadele din cauza unui posibil RĂZBOI
Rusia anunţa atunci că a „luat notă de această propunere”, subliniind că vrea să „clarifice” situaţia înainte de a lua o hotărâre.
Cele mai numeroase dintre guvernele străine vizate au sugerat că nu intenţionează să îşi retragă personalul imediat, inclusiv cele şapte state UE prezente în Coreea de Nord, şi anume Germania, Marea Britanie, Suedia, Polonia, România, Cehia şi Bulgaria.