0.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSportTraian Băsescu este tatăl spiritual al Mişcării Populare - preşedintele Marian Preda

Traian Băsescu este tatăl spiritual al Mişcării Populare – preşedintele Marian Preda

Preşedintele Mişcării Populare, Marian Preda, a declarat, duminică, în conferinţa de presă prilejuită de lansarea fundaţiei, că Traian Băsescu este „tatăl” spriritual al organizaţiei, el arătând că PDL intră în lista de partide de care membrii fundaţiei s-au „săturat”, potrivit Mediafax.

Citeşte şi Îndreptarea dreptei

„Preşedintele Traian Băsescu, după cum ştiţi, este cel care a venit cu ideea, este, dacă vreţi, tatăl spiritual al Fundaţiei Mişcarea Populară şi cel care este, aş spune, primul şi cel mai important susţinător al nostru”, a spus Marian Preda, răspunzând unei întrebări referitoare la rolului şefului statului în viitorul fundaţiei.

El a mai precizat că Băsescu a decis să nu se implice direct în conducerea fundaţiei, arătând însă că şeful statului a promis că va fi prezent la dezbaterile ce vor fi organizate în ţară, pe teme care ţin de reforma României.

Marian Preda a mai spus, întrebat dacă a primit semnale dinspre PDL pentru înscrieri în fundaţie, că această formaţiune face parte din lista de partide de care membrii Mişcării Populare s-au săturat.

Citeşte şi Cristian Diaconescu nu exclude transformarea Mişcării Populare în partid

„PDL-ul este parte din clasa politică. PDL, de exemplu, este cred singurul partid politic care a avut nişte criterii de integritate, dar PDL nu a avut criterii de competenţă în promovarea internă. Poate şi de asta s-a ajuns la situaţia de la ultimele alegeri. PDL-ul intră în lista noastră de partide de care ne-am săturat”, a spus Preda.

El a arătat că un „bun samaritean” a alocat în Bucureşti o bună parte din casa foarte mare în care locuieşte, dar a evitat să precizeze şi numele acestuia.

Întrebat dacă Mişcarea Populară va da un exemplu de transparenţă a finanţării, Marian Preda a răspuns: „De exemplu, în Bucureşti, un bun samaritean ne-a alocat deja o bună parte din casa foarte mare în care locuieşte pentru Mişcarea Populară, considerând că trebuie făcut ceva şi domnia sa aşa trebuie să contribuie. Avem şi alte persoane care au promis sprijin, inclusiv financiar, Mişcării Populare. Aşteptăm cât mai mulţi alături de noi pe măsură ce se vor convinge că măsurile noastre sunt serioase. Aşteptăm si contribuţii mici de la cei mulţi”.

Citeşte şi EXCLUSIV RL. Interviu cu Cristian Preda, europarlamentar PDL: „Obiectivul meu este ca, la sfârşitul lui 2014, să-l trimitem pe Băsescu la pensie!“

Solicitat să precizeze numele „bunului samaritean”, ca urmare a ideii de transparenţă a finanţării pe care Mişcarea Populară o promovează, Marian Preda a spus: „Vă promit că atunci când vor intra fonduri în contul nostru o să le facem publice în cel mai scurt timp. Aveţi puţină răbdare. O să invităm la sediul fundaţiei. Pe de altă parte, trebuie să întrebăm dacă nu este un samaritean clasic şi nu doreşte să-i facem public numele, pentru că unii nu doresc acest lucru”.

Cele mai citite

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...

Deputatul Silviu Vexler mesaj către Călin Georgescu : Delirul mistic-religios şi antisemit și teoriile conspirative nu pot schimba istoria şi realitatea

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, i-a transmis, luni, candidatului la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, plasat pe locul întâi la primul...
Ultima oră
Pe aceeași temă