Aproximativ o sută de persoane care participă la Congresul Organizaţiei Internaţionale a Romilor (OIR) ce are loc în municipiul Sibiu au pornit, duminică, într-un marş prin oraş şi au aruncat coroniţe de flori în râul Cibin, în memoria victimelor Holocaustului.
Aproximativ o sută de persoane care participă la cel de-al VIII-lea Congres al Organizaţiei Internaţionale a Romilor, de la Sibiu, au participat, duminică dimineaţa, la o slujbă religioasă la o biserică baptistă din oraş.
La finalul acesteia, participanţii au pornit într-un marş de comemorare a victimelor Holocaustului şi au aruncat coroniţe de flori în râul Cibin.
Lideri ai romilor din 35 de state europene, dar şi din America, Australia şi India participă la Sibiu, la Congresul Organizaţiei Internaţionale a Romilor, printre invitaţi fiind Elena Băsescu şi Corneliu Vadim Tudor, care au ajuns deja în oraş.
Duminică şi luni, are loc la Sibiu cea de-a VIII-a ediţia a Congresului Organizaţiei Internaţionale a Romilor, la care vor participa lideri ai romilor din 35 de state europene, dar şi din America, India şi Australia.
Potrivit programului, duminică, la ora 12.00, are loc deschiderea oficială a manifestării la care au fost invitaţi să participe Elena Băsescu, Corneliu Vadim Tudor, Mădălin Voicu, oficialităţi locale şi mai mulţi politicieni.
Duminică după-amiază, reprezentanţii romilor vor dezbate problemele actuale cu care se confruntă etnia, fiind programate discuţii pe mai multe teme: „Limba romă şi cultura”, „Program politic şi proiecte”, „Holocaust, drepturile omului, migraţia”, „Probleme economico-sociale ale etniei” şi „Copiii şi familia româ”.
În plus, preşedintele organizaţiei va prezenta un raport de activitate, la fel şi reprezentanţii diferitor comisii din structura de conducere.
Conform programului, luni, cei aproximativ 250 de participanţi la Congres vor alege noua conducere a organizaţiei.
Potrivit vicepreşedintelui Organizaţiei Internaţionale a Romilor, autointitulatul rege Florin Cioabă, care organizează Congresul ce se desfăşoară în premieră în România, Organizaţia Internaţională a Romilor s-a înfiinţat în 1971 la Londra, când a avut loc şi primul Congres.
Atunci, reprezentanţii romilor din întreaga lume au stabilit ca ziua de 8 aprilie să fie Ziua Internaţională a romilor. De atunci, în fiecare an, în data de 8 aprilie, organizaţiile de romi din lume comemorează victimele Holocaustului aruncând flori în ape curgătoare.
Potrivit datelor oferite de către reprezentanţii Organizaţiei Internaţionale a Romilor, în perioada 1942 – 1945 un milion de romi au fost ucişi.