33.6 C
București
marți, 18 iunie 2024
AcasăSpecialUrmasul lui Hugo Chavez denunţă un complot american vizând asasinarea sa

Urmasul lui Hugo Chavez denunţă un complot american vizând asasinarea sa

Preşedintele interimar venezuelean Nicolas Maduro a acuzat sâmbătă doi foşti ambasadori americani că au pus la cale un complot pentru a îl asasina înaintea alegerilor prezidenţiale, prevăzute la 14 aprilie.

Într-un discurs difuzat de televiziunea publică VTV, Maduro a acuzat “dreapta din Salvador” că ar fi trimis deja în Venezuela asasini plătiţi cu scopul de a îndeplini această misiune.

“Scopul lor este să mă ucidă. Vor să mă ucidă pentru că ei ştiu că nu pot să câştige alegeri libere şi cinstite. În spatele acestui lucru se află Roger Noriega şi Otto Reich, dar şi dreapta din Salvador, care a trimis asasini plătiţi de ei să mă asasineze”, a spus şeful interimar al statului.

Maduro a fost desemnat de fostul preşedinte Hugo Chavez, decedat la 5 martie de cancer, să îi succeadă.

Un scrutin prezidenţial va fi organizat la 14 aprilie potrivit Mediafax.

Otto Reich a fost ambasador american în Venezuela, iar Roger Noriega a fost ambasador american la Organizaţia Statelor Americane (OEA).

Washingtonul şi Caracasul nu mai au ambasadori în post începând din 2010.

Cele mai citite

Ilan Șor, Marina Tauber și Evghenia Guțul, politicieni controversați în Republica Moldova, au fost incluși și pe lista inamicilor Ucrainei

Ilan Șor, Marina Tauber și Evghenia Guțul, politicieni foarte controversați în Republica Moldova, au fost incluși și de Ucraina pe lista inamicilor săi. Presa din...

Cine este secretarul de stat din MApN care își bate joc de CSA Steaua București

De mai bine de trei ani, Clubul Sportiv al Armatei (CSA) Steaua București a ajuns Cenușăreasa sportului românesc și, totodată, bătaia de joc...

Ilan Șor, Marina Tauber și Evghenia Guțul, politicieni controversați în Republica Moldova, au fost incluși și pe lista inamicilor Ucrainei

Ilan Șor, Marina Tauber și Evghenia Guțul, politicieni foarte controversați în Republica Moldova, au fost incluși și de Ucraina pe lista inamicilor săi. Presa din...
Ultima oră
Pe aceeași temă