1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialAccident grav în Buzău: Marian Oprişan şi Nicolae Bănicioiu au acordat primul...

Accident grav în Buzău: Marian Oprişan şi Nicolae Bănicioiu au acordat primul ajutor victimelor, însă una dintre ele a murit

Potrivit Mediafax, accidentul a avut loc, vineri seară, pe DN 2 E 85, în localitatea buzoiană Limpeziş, în zona unei treceri de pietoni, cele două fete, în vârstă de aproximativ 11 şi 15 ani, fiind lovite de un TIR condus de un tânăr din Suceava.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Buzău, comisar-şef Florina Crucianu, fata în vârstă de 15 ani a murit, iar sora ei, de 11 ani, este în comă şi urmează să fie preluată de un elicopter SMURD şi transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” din Bucureşti.

Medicii buzoieni sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale fetei de 11 ani.

Cele două fete au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital.

Potrivit lui Crucianu, la ora transmiterii acestei ştiri, la locul accidentului se fac măsurători şi cercetări pentru a se stabili dacă fetele au fost lovite de autovehicul în timp ce se aflau pe trecerea de pietoni.

Martor al accidentului a fost preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan, care venea dinspre Bucureşti spre Buzău.

Oprişan a spus că TIR-ul se deplasa „destul de rapid”, iar şoferul a încercat să le evite pe cele două fete, însă le-a lovit cu partea din spate a autovehiculului.

 „Veneam dinspre Bucureşti către Buzău, am observat că TIR-ul rula destul de rapid. Am ajuns în Limpeziş, am văzut fetele pe trecerea de pietoni, am redus viteza, şoferul TIR-ului, care venea din spate, le-a văzut târziu şi probabil, având greutate, n-a mai putut să frâneze până în trecere. A încercat să evite imapctul, a efectuat o manevră, TIR-ul a ieşit de pe şosea, dar le-a lovit pe cele două fete cu partea din spate”, a declarat, vineri, preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan.

El a mai spus că imediat după producerea accidentului la faţa locului a ajuns şi ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, care circula dinspre Buzău spre Bucureşti, el participând la alegerile pentru desemnarea preşedintelui PSD Buzău.

„Am oprit şi eu şi el. Nicu Bănicioiu le-a făcut masaj cardiac amândurora, eu am sunat la ora 18.00 la 112, după care l-am sunat personal pe Raed Arafat. Cele două fete au fost preluate de două ambulanţe, iar starea lor era gravă. De fapt, una dintre ele este în stare mai gravă, dar va veni un elicopter să o transporte de la Buzău la Bucureşti”, a adăugat Oprişan.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă