Coreea de Nord a cerut , vineri, evacuarea ambasadelor străine întrucât nu poate garanta siguranţa lor, după 10 aprilie, în cazul unui posibil război, potrivit nbcnews.com.
Ministrul de Externe rus, Sergei Lavrov a declarat, vineri, că ţine legătura cu SUA, China, Coreea de Sud, dar şi cu Japonia cu privire la cererea făcută de Coreea de Nord.
Coreea de Nord a transportat o a doua rachetă cu rază medie de acţiune pe coasta de est la sfârşitul acestei săptâmâni şi a instalat-o pe un lansator de rachetă mobil.
„Rachetele nu sunt capabile să ducă un război nuclear, dar au o rază de acţiune de 2000 de mile, ceea ce înseamnă că pot ajunge în Coreea de Sud”, a explicat un jurnalist NBC.
Joi, Departamentul de Stat SUA a anunţat că a luat măsuri de precauţie în faţa numeroaselor ameninţări lansate de Coreea de Nord.
„Măsurile au fost luate pentru a asigura americanii şi aliaţii că putem apăra SUA, dar şi statele aliate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat SUA, Victoria Nuland.
„Coreea de Nord greşeşte dacă ea crede că aceste ameninţări o vor ajuta să primească ajutor din partea comunităţii internaţionale, iar retorica pe care o foloseşte poate duce la izolarea mai mare a ţării”, a mai spus Nuland.
Experţii, mai precizează nbc.com, sunt de părere că un război cu statul nord-coreean ar fi devastator. 700.000 de soldaţi nord-coreeni ar ţinti sute de rachete şi şi-ar folosi artileria împotriva Coreei de Sud.