Cel mai mare vas de croazieră construit vreodată, pachebotul "Harmony of the Seas", cu o lungime de 362 de metri și o lățime de 66 de metri, a plecat duminică din portul Saint-Nazaire (vestul Franței) spre Southampton, informează Agerpres.
Oraș plutitor pe care se pot îmbarca 6.360 de pasageri și 2.100 de membri ai echipajului, "Harmony of the Seas" are 120.000 de tone, 16 punți și o lungime mai mare decât înălțimea Turnului Eiffel (312 metri).
Deschideți galeria foto de mai sus pentru a vedea cum a fost construit vasul de croazieră "Harmony of the Seas" și cum arată echipajul său impresionant.
La bord sunt amenajați 66.000 de metri pătrați de restaurante și distracție. Printre cele mai atractive mijloace de divertisment se numără "The Ultimate Abyss", cel mai înalt tobogan de pe mare, de la puntea 16 la puntea șase.
Ancorat în portul Saint-Nazaire, acest uriaș al mărilor construit pe șantierul naval STX din Franța a început manevrele de plecare la ora locală 13.00. După semnalul sonor, gigantul și-a început ieșirea lentă spre ocean. Mulțimea a asistat la spectacol fluturând batistele și imortalizâd momentul cu camerele foto.
Pachebotul va completa flota de 24 vase ale companiei de croaziere americane. După o primă croazieră care va avea punctul de plecare la Southampton (sudul Angliei), în 22 mai, "Harmony of the Seas" va pleca o săptămână mai târziu din Barcelona, de unde va începe croaziere de o săptămână în Marea Mediterană, până la sfârșitul lunii octombrie.