Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, cu privire la declaraţiile lui Crin Antonescu despre o posibilă rupere a USL, că liberalii pot sta liniştiti pentru că nu o va numi pe Codruţa Kovesi vicepreşedinte al social-democraţilor.
„Am văzut punctul de vedere. În respect, o să fiu mereu solidar cu deciziile lor controversate (…). Când i-au luat pe Frunzăverde şi pe Stănişoara, aceştia erau mult mai apropiaţi de Băsescu decât Kovesi”, a declarat Victor Ponta.
„Nu o iau vicepreşedinte la PSD pe Codruţa Kovesi să stea liniştiţi liberalii. Chiar dacă nu beneficiez de aceeaşi solidaritate, eu dau dovadă de solidaritate în orice moment (…). Eu niciodată nu mă spal pe maini ca Pilat din Pont (…). Eu am înţeles deciziile luate de PNL, le-am susţinut”, a mai spus premierul.
Citeşte şi Antonescu: Ruperea USL poate fi o variantă în cazul în care va fi numită Kovesi la DNA
El a precizat că deciziile finale în ceea ce priveşte numirea procurorilor se vor lua după discuţiile cu CSM şi cu preşedintele Traian Băsescu.
Reamintim că într-o emisiune la Antena 3, Crin Antonescu a declarat că nu este de acord cu numirea Codruţei Kovesi la conducerea DNA şi că, dacă, Victor Ponta va face această propunere „ruperea USL poate fi o variantă”.
Citeşte şi Iliescu, despre declaraţiile lui Antonescu privind ruperea USL: Să fim serioşi, nu cred