3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportCrin Antonescu: Singura greşeală a lui Pivniceru a fost că a luat...

Crin Antonescu: Singura greşeală a lui Pivniceru a fost că a luat în serios ce s-a discutat la Comisia Europeană

Singura greşeală a Monei Pivniceru în fruntea Ministerului Justiţiei a fost că a luat în serios ceea ce s-a discutat la Bruxelles, este de părere preşedintele PNL Crin Antonescu.

Întrebat de ce Mona Pivniceru nu a luat cu asalt Palatul Cotroceni cu propuneri pentru şefia parchetelor, după primele două refuzuri, Antonescu a răspuns că aceasta „n-a vrut să intre în negocieri şi combinaţii politice şi politicianiste cu Traian Băsescu sau cu altcineva”, potrivit B1.ro.

Citeşte şi Antonescu AVERTIZEAZĂ: Dacă Ponta o desemnează pe Kovesi la DNA, ce facem, RUPEM USL? Poate e şi asta o variantă

„Cred că a fost singura greşeală şi anume că doamna Pivniceru, un om serios, un magistrat, un om al legii, al spiritului, al literei, a luat în serios ce s-a discutat la Comisia Europeană”, a declarat Crin Antonescu.

Liderul PNL a susţinut că la Comisia Europeană Monei Pivniceru „i s-a prescris şi i s-a impus un mecanism îndelungat, complicat şi care adăuga zdravăn la legea românească”.

Citeşte şi Norica, Victor şi JUSTIŢIA

„Ce constatăm noi acum? Şi ne-a spus-o chiar premierul: dacă se fac nişte propuneri cu care este de acord şi Băsescu, vestita Comisie Europeană de la Bruxelles, nici doamna Reading, nici doamna Day, nici altă doamnă, nici alţi domni, nu mai ţin minte nimic (…) din toată procedura pe care n-au propus-o, ci au impus-o Monei Pivniceru. Cu alte cuvinte, dacă-i Kovesi, este bine fără nici o procedură. Asta ne arată nouă însă, de fapt, că suntem într-o fundătură şi mai mare, că din păcate instituţii pe care le-am respectat şi le respectăm, nu se respectă ele însele şi că România a ajuns în situaţia în care are un guvern, o majoritate, un prim-ministru care, deşi sunt mai puternici ca susţinere populară, ca susţinere democratică, decât majoritatea omologilor lor europeni, sunt trataţi, nu numai ca atitudine, dar în practică, de parcă n-ar avea legitimitate în propria lor ţară”, a spus Antonescu la Antena 3.

Citeşte şi Ponta nu exclude varianta ca fostul procuror Kovesi să preia conducerea DNA

Acesta a afirmat că există presiuni internaţionale în ceea ce priveşte numirea procurorilor şefi.

„Sigur că există. De asta îmi pare rău că nici doamna Pivniceru nu a pus între paranteze toate propunerile Comisiei, propuneri care acum au căzut”, a adăugat Crin Antonescu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă