Wall Street Journal a dezvăluit recent că Microsoft este cercetată de Departamentul american al Justiţiei şi membri ai Comisiei pentru Schimburi Comerciale şi Securitate Financiară pentru posibila mituire a unor oficiali guvernamentali din România, Italia şi China pentru a obţine contracte.
Acuzaţiile iniţiale au fost formulate de un fost reprezentant al Microsoft din China, care a afirmat că firme intermediare partenere ar fi oferit mită pentru a obţine contracte de software cu Ministerul român al Comunicaţiilor. Potrivit publicaţiei americane, citată de Mediafax, un purtător de cuvânt al Ministerului român al Comunicaţiilor a declarat că acuzaţiile sunt incompatibile cu activităţile instituţiei, subliniind că funcţionarii nu cunosc aranjamentele de afaceri pe care Microsoft le are cu intermediarii săi. De asemenea, Microsoft e bănuită că ar fi folosit consultanţi angajaţi la filiala din Italia a companiei, ca intermediari pentru a le oferi mită unor oficiali guvernamentali de la Roma.
„Tratăm cu seriozitate toate suspiciunile şi le investigăm indiferent de sursa acestora”, a reacţionat John Frank, vicepreşedintele Microsoft responsabil de afaceri juridice, subliniind că va exista o cooperare deplină cu autorităţile federale americane în această investigaţie.
Filiala Microsoft România s-a rezumat la a respecta directivele de comunicare primite de la compania-mamă. Astfel, comunicatul oficial al filialei locale e de fapt un citat din declaraţia lui John Frank, vicepreşedinte Microsoft: „Tratăm cu toată seriozitatea sesizările aduse în atenţia noastră şi cooperăm pe deplin în orice anchetă guvernamentală. Ca şi în cazul altor companii mari cu operaţiuni în toată lumea, suntem din când în când sesizaţi cu astfel de suspiciuni privind posibile abateri ale angajaţilor sau partenerilor de afaceri şi le verificăm sub toate aspectele, indiferent de sursă. De asemenea, investim puternic în activităţi preventive de training, monitorizare şi de audit pentru a ne asigura că operaţiunile noastre comerciale din toată lumea îndeplinesc cele mai înalte standarde legale şi etice.”
În ţara noastră, compania fondată de Bill Gates abordează “un model de business indirect”, în care nu vinde efectiv software, ci acesta e vândut de către reţeaua de distribuitori. Însă distribuitorii care comercializează software Microsoft pe piaţa românească nu-l cumpără de la filiala locală, ci încheie “contracte de distribuţie” direct cu nodul regional, Microsoft Irlanda, ceea ce face ca vânzările din România să se regăsească în cifra de afaceri a companiei din Irlanda. Doar în mică măsură, succesul comercial pe piaţa românească se reflectă şi în cifra de afaceri a Microsoft România, căreia i se virează din Irlanda o parte din sumele rezultate din vânzările locale, ca răsplată pentru “serviciile de marketing şi vânzare” desfăşurate. Restul veniturilor Microsoft România provin din “servicii de consultanţă şi suport” pentru proiectele complexe, cunoscute şi ca “man-hours”.
În 2011, cifra de afaceri a Microsoft România a fost de peste 134 milioane lei, cu un profit de 12,6 milioane. În realitate, suma e semnificativ mai mare. Cifra cumulată de afaceri a Microsoft România, din 2000 până în 2011, exceptând anul 2009 (an pentru care nu există date pe site-ul Ministerului de Finanţe), depăşeşte 668 milioane lei.