Condimentele speciale și dulciurile sănătoase sunt produsele-vedetă în luna decembrie, aceste categorii înregistrând o creștere de peste 20% în vânzări. Printre acestea se numără scorțișoara, turmericul, untul de cocos sau de arahide, dar și condimentele pentru vin sau cele pentru turtă dulce, coaja de portocală sau apă de trandafiri. În locul zahărului, românii aleg siropul de agave sau mierea, inclusiv cea mai aromată, cum este cea din anason.
De altfel, pentru cei care sunt în căutarea inspirației pentru rețetele tradiționale de Crăciun reinterpretate în stil sănătos sau pentru cadouri, Vegis.ro, magazin online de produse bio şi naturiste, a realizat un calendar de Advent, care conține câte un ingredient delicios pe zi pentru un #CrăciunVerde.
Încă din primele zile ale lui 2019, am observat o tendință de a alege produse naturale, cât mai puțin procesate, îndulcitori naturali, suplimente precum spirulina, dulciuri fără zahăr, iar această tendință s-a menținut și se menține și acum, în preajma sărbătorilor de iarnă. Alături de ingrediente și condimente sănătoase, naturale, produsele apicolele destinate imunizării și prevenirii bolilor de sezon sunt produse care se află într-o creștere constantă, arătând o preocupare continuă pentru sănătate, a precizat Mihai Bucuroiu, fondator și director de dezvoltare Vegis.ro. Printre produsele care în luna decembrie înregistrează creșteri semnificative se numără și ceaiurile naturale, produsele apicole, inclusiv mierea de Manuka, cunoscută pentru proprietățile sale de creștere a imunității. De altfel, un sondaj recent al Vegis.ro arată că vitamina C, ghimbirul, mierea de Manuka, usturoiul, dar și combinațiile de vitamine sunt preferate de adulți în curele de creștere a imunității, în timp ce pentru copii cei mai mulți aleg complexurile de vitamine (61%) și produsele apicole, inclusiv mierea de Manuka (55%).