Premierul Victor Ponta a declarat că pe instituţiile reprezentând Guvernul şi autorităţile centrale, indiferent de zonă, trebuie arborate doar steagurile României şi Uniunii Europene, dar că nu vede o mare problemă dacă fiecare autoritate locală vrea să aibă şi un însemn local, informează Mediafax.
„Eu cred un lucru, pe care, sigur, după aceea vedem din punct de vedere legislativ, ca standarde europene: eu cred că pe instituţiile reprezentând Guvernul central şi autorităţile centrale, indiferent că ele se află la Miercurea Ciuc sau la Târgu Jiu, trebuie să fie arborat doar steagul României şi al Uniunii Europene. În rest, dacă găsim o soluţie în care fiecare autoritate locală vrea să aibă un însemn local – că are şi Botoşaniul, şi Teleormanul, şi Harghita – şi îl foloseşte pe plan local pentru autorităţi locale, eu nu văd o mare problemă”, a spus Ponta la Antena 3.
Citeşte şi Miting pentru Ţinutul Secuiesc, la Budapesta şi Târgu Mureş
El a precizat însă că o soluţie poate fi găsită doar prin discuţii, nu prin acţiuni extremiste de forţă.
La mitingul pentru autonomie organizat, duminică, la Târgu Mureş a fost adoptată o petiţie în care participanţii cer autonomia Ţinutului Secuiesc şi încetarea „luptei împotriva simbolurilor secuilor”, aceasta urmând să fie trimisă Guvernului.
Participanţii cer în petiţie ca Ţinutul Secuiesc să devină regiune administrativă de sine stătătoare şi garantarea prin lege a autonomiei teritoriale. Totodată, ei protestează faţă de o reorganizare administrativă care „lezează interesele secuilor”.