20 C
București
miercuri, 25 septembrie 2024
AcasăSpecialFinul lui Iohannis, noul preşedinte al FDGR

Finul lui Iohannis, noul preşedinte al FDGR

Locul lăsat liber de către Klaus Iohannis la şefia Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) după înscrierea sa în PNL îi aparţine, de ieri, finului său, doctorul Paul Jurgen Porr. Acesta a fost ales în unanimitate de către cei peste 60 de reprezentanţi ai Consiliului Naţional al FDGR prezenţi la Sibiu. Porr a ocupat până acum funcţia de preşedinte al FDG Transilvania, dar şi cea de vicepreşedinte al organizaţiei la nivel naţional. De asemenea, acesta este consilier judeţean, dar şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu şi preia funcţia de lider al FDGR după 11 ani de domnie a naşului său, Klaus Iohannis. “Avem o tradiţie care ne obligă să păstrăm aceleaşi relaţii de loialitate faţă de statul român, dar vom avea şi o relaţie de colaborare cu partidele politice din România”, a promis noul preşedinte FDGR. Acesta a fost lăudat şi de către fostul şef, Klaus Iohannis, care este convins că Porr se va descurca foarte bine în noua funcţie. “Noi ne cunoaştem de foarte mulţi ani şi am colaborat foarte bine până acum. Avem şi contracte private foarte bune şi sunt convins că va fi un bun preşedinte”, a spus primarul Sibiului.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

A rămas împotmolit cu mașina în noroi, după ce a fost urmărit de poliție

Un bărbat în vârstă de 30 de ani fără permis de conducere care a condus o autoutilitară înmatriculată în Franţa, care nu avea asigurare...

Google lansează un fond de 120 de milioane de dolari pentru educație și formare în domeniul inteligenței artificiale

Google a anunțat crearea Global AI Opportunity Fund, un fond de investiții în valoare de 120 de milioane de dolari, destinat finanțării programelor de...

SUA vor trimite Ucrainei un nou ajutor militar de 375 milioane de dolari

Statele Unite vor trimite Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, care include un număr neprecizat de bombe cu dispersie cu rază medie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă