22.8 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Verde la angajările la stat, dar numai pe posturile libere

Verde la angajările la stat, dar numai pe posturile libere

Comisia de muncă din Senat şi cea de buget, întrunite în şedinţă comună, au adoptat un amendament prin care sunt deblocate posturile bugetare din toate domeniile. Actul normativ mai are nevoie de votul plenului şi al Camerei Deputaţilor.

Preşedintele Comisiei de muncă, Liviu Pop, a declarat că amendamentul adoptat la propunerea sa elimină în fapt abrogarea articolului care prevedea blocarea angajărilor în sistemul bugetar „pe regula 15% din posturile vacantate să fie ocupate“.

„Trebuie să fim corecţi. În condiţiile în care există buget, se pot face aceste angajări. Noi avem prin angajamentele cu Comisia Europeană, Banca Mondială şi FMI prevederea că în anul 2013 nu trebuie să depăşim 1.187.000 de bugetari. În momentul de faţă, din datele pe care le-a prezentat Ministerul de Finanţe, acest plafon e depăşit cu 1.833, deci foarte, foarte puţin. În condiţiile în care cheltuielile de buget de personal sunt prevăzute în Legea bugetului de stat, lucrurile sunt foarte simple: se vacantează un post, există buget, se scoate la concurs. Nu e nevoie să se vancanteze şapte posturi pentru a angaja o persoană“, a explicat Pop.

Din declaraţiile senatorului PSD nu rezultă ce se va întâmpla cu cele 1.833 de persoane care sunt în plus în schemă (cât jumătate din forţa de muncă de la Oltchim, pentru care există multă preocupare, cel puţin la nivel declarativ, în rândurile membrilor Guvernului). Vor fi concediate înainte de a se permite angajarea pe posturile libere la stat, regula „şapte posturi vacante, un singur angajat nou“ se menţine până la dispariţia acestora de pe statele de plată sau vor fi considerate prin lege „cantitate neglijabilă“? Sau propunerea domnului Pop va fi considerată în final nesustenabilă, pe considerentul că angajările la stat, odată „eliberate“, vor fi mai greu de controlat? Proiectul de lege urmează să fie supus votului în plenul Senatului, iar decizia finală în acest caz va fi luată la Camera Deputaţilor.

În urmă cu un an, o analiză a Ziarului Financiar arăta că din cei 200.000 de bugetari daţi ca restructuraţi din sistemul public trei sferturi, adică 150.000, au ieşit pur şi simplu la pensie, departe de tăierile de joburi din sectorul privat, care s-au ridicat la 700.000 de posturi de la începutul crizei, întreprinderile acţionând rapid în faţa scăderii cifrei de afaceri prin ajustarea în primul rând a numărului de salariaţi.

În 2009 erau angajate în sistemul bugetar 1,4 milioane de persoane.  

Cele mai citite

Ucraina se teme că Rusia spionează cu ajutorul Telegram și interzice aplicația

Ucraina a interzis utilizarea aplicației de mesagerie Telegram pe dispozitivele oficiale utilizate de oficiali de stat, personal militar și angajați importanți, deoarece consideră că...

Microsoft lansează aplicația „Windows App” pentru acces la distanță dedicată conturilor de muncă și educație

Microsoft a anunțat lansarea oficială a aplicației „Windows App”, o soluție care le permite utilizatorilor cu conturi de muncă sau educație să acceseze sisteme...

Romgaz a încheiat un contract de creditare în valoare de 150.000 de milioane de euro

Linia de creditare este deschisă pentru 3 ani și va acoperi nevoile de capital de lucru ale Romgaz Romgaz a notificat investitorii de pe bursă...
Ultima oră
Pe aceeași temă