3.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialCinema românesc la Londra

Cinema românesc la Londra

O amplă retrospectivă intitulată „Revoluţie în realism“ se deschide joi în celebrul templu cinematografic de pe malul Tamisei, la British Film Institute.

Manifestarea, cel mai mare proiect dedicat cinematografiei române, constă în două luni de film românesc, întâlniri cu cineaşti, critici şi promotori de film şi prelegeri despre cinematografia românească.

Conform ICR Londra, retrospectiva este deja semnalată în presa britanică drept o opţiune de programare „profetică“, Financial Times recomandând acest „omagiu adus României“ drept un eveniment care nu trebuie ratat.

Programul primei perioade cuprinde, pe lângă proiecţiile care se derulează de-a lungul întregii zile, şi câteva evenimente speciale. Cel dintâi, care va avea loc în 6 iunie, este o dezbatere despre condiţiile apariţiei Noului Cinema Românesc, cu participarea criticilor Andrei Gorzo, Dominique Nasta, Geoff Andrew şi Nick Roddick. Seara de 7 iunie aparţine filmului „Aferim!“ al lui Radu Jude, câştigător al Ursului de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Berlin din 2015.

La proiecţia de gală ce marchează debutul sezonului sunt invitaţi să dialogheze cu publicul Teodor Corban, deţinătorul rolului principal, şi scenaristul Florin Lăzărescu, regizorul urmând să intervină video-telefonic prin intermediul Skype. Evenimentul se va încheia cu o recepţie oferită de Ambasada României în Marea Britanie şi ICR Londra.

Pe data de 8 iunie este programată o conferinţă a criticului britanic Geoff Andrew, curatorul sezonului, despre curentul realist în cinematografia românească. Nu în ultimul rând, pe 6 iunie va fi vernisată expoziţia de fotografie „Freeze Frame“ a lui Silviu Gheţie, cuprinzând instantanee de pe platourile de filmare ale unora dintre cele mai cunoscute filme ale ultimilor ani, care va putea fi văzută până pe 28 iunie în Atrium-ul de la BFI Southbank.

Printre filmele prezentate pe parcursul întregii luni figurează „Marfa şi banii“ (r. Cristi Puiu, 2001), „Aferim!“ (r. Radu Jude, 2015), „A fost sau n-a fost?“ (r. Corneliu Porumboiu, 2006), „După dealuri“ (r. Cristian Mungiu, 2012), „De ce eu?“ (r. Tudor Giurgiu, 2015), „Eu când vreau să fluier, fluier“ (r. Florin Şerban, 2010), „Moartea domnului Lăzărescu“ (r. Cristi Puiu, 2005), „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“ (r. Cristian Mungiu, 2007), „Aurora“ (r. Cristi Puiu, 2010), „Hârtia va fi albastră“ (r. Radu Muntean, 2006), „Trois exercices d’interprétation“ (r. Cristi Puiu, 2013), „Felicia, înainte de toate“ (r. Melissa de Raaf şi Răzvan Rădulescu, 2009), „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu“ (r. Andrei Ujică, 2010), „Crulic – Drumul spre dincolo“ (r. Anca Damian, 2011), „Poziţia copilului“ (r. Călin Peter Netzer, 2013), „Un etaj mai jos“ (r. Radu Muntean, 2015).

Programul va include şi două premiere: „Orizont“ de Marian Crişan şi „Autoportretul unei fete cuminţi“, de Ana Lungu, cu participarea celor doi regizori. Pentru a completa această panoramă a filmului românesc acoperind mai bine de un deceniu, între 7 şi 14 iulie ICR Londra va mai prezenta filmele „California Dreamin“ (2007), în regia lui Cristian Nemescu, „Francesca“ (2009), în regia lui Bobby Păunescu, şi „Domestic“ (2011), în regia lui Adrian Sitaru.   

Două filme în Olanda

Tot joi, începe și Festivalul Filmului European la De Balie Amsterdam, având în program difuzarea pe 4 iunie a filmelor româneşti „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii“, de Cătălin Mitulescu (2006), şi „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, de Cristian Mungiu (2007).

Aceste proiecţii sunt organizate de ICR Bruxelles, reţeaua institutelor culturale europene Eunic Olanda, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene, al Biroului de informare al Parlamentului European din Olanda şi al Centrului de informare Europa Creativă.

În ziua de închidere a festivalului, actorul român Levente Molnár va prezenta lungmetrajul maghiar „Son of Saul“, de László Nemes (2015), câştigătorul premiului Oscar 2016 pentru cel mai bun film într-o limbă străină, la cine-matograful Lantaren Venster din Rotterdam. Proiecţia filmului „Son of Saul“ este realizată în colaborare cu Ambasada Ungariei la Haga.

ICR Bruxelles susţine prezenţa în festival a regizorului Cătălin Mitulescu şi a actorului Levente Molnár. 

Cele mai citite

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...

Incendiu la Vălenii de Munte. Acoperișul unui lăcaș de cult a luat foc

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă de rugăciune din oraşul Vălenii de Munte, focul manifestându-se la nivelul acoperişului pe o suprafaţă...

Ministrul Apărării al Chinei i-a refuzat o întâlnire șefului Pentagonului la o reuniune ASEAN

Ministrul apărării al Chinei, Dong Jun, a refuzat o întâlnire cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin, în marja unei reuniuni a ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din...
Ultima oră
Pe aceeași temă