Un proiect revivalist, gândit și inițiat de Simion Bogdan-Mihai, „Șamanul Mut“, a ajuns la a 15-a ediție. Concertul de miercuri seară, de la ora 21.00, îi aduce la un loc pe ultimii reprezentanți ai muzicii lăutărești bucureștene: Victor Teişanu (acordeon), Milan de la Bobeşti (contrabas), Costel Vasilescu (trompetă), Nelu Răducanu (ţambal), Gigel Mihai (vioară). Este povestea muzicii de tradiție orală de la noi și a felului în care ea ne definește, începând cu -secolul al XVIII-lea și până în anii ’90.
Episodul 5 din serialul al treilea „Şamanul Mut” este primul şi singurul care se consacră muzicii lăutăreşti bucureştene – denumită şi „lăutărească ţigănească”. În perioada anilor ’30-’50, muzica lăutărească îşi atinge apogeul de popularitate, dar şi unul estetic, pe care abia astăzi, după mai bine de o jumătate de secol, îl putem aprecia ca atare.
„Am găsit în muzica de tradiție orală de la noi niște forme foarte speciale pe care nu le-am mai găsit altundeva pe glob. Sigur că se îngemănează, se înrudesc cu alte muzici de aici din zonă, de pe toată planeta. Oamenii seamănă mai mult decât ne imaginăm, dar există niște lucruri particulare pe care le-am pierdut definitiv și irevocabil. Într-un fel, e firesc să fie așa pentru că lumea se schimbă, dar lucrurile acestea trebuie conservate cumva și nu sunt de acord cu conservarea lor prin partituri, sunt de acord doar parțial cu conservarea lor prin înregistrări, pentru că muzicile astea trebuie să meargă mai departe, cântate de fiecare la el acasă”, declară Simion Bogdan-Mihai, inițiatorul „Șamanului Mut”, care ne spune în această seară povestea Bucureștiului de altădată prin muzică. Invitații lui Bogdan sunt muzicieni de diverse etnii din toate colțurile țării, care pot da mai departe noii generații muzicile de tradiție orală de la noi.
Gigel Mihai s-a născut într-un sat din Ilfov, tatăl său, un reputat viorist şi gurist rural, l-a format în stilul şi repertoriul Munteniei de câmpie. Victor Teişanu este fiul ultimului cobzar lăutar al Bucureştiului, Măslină Vetoi. A fost botezat de Victor Gore şi a păstrat numele mahalalei Teiş din -Târgovişte (originea familiei sale, a familiei Gore şi a familiei Puceanu). Nelu Răducanu este capul unei familii ai cărei bărbaţi au fost şi sunt lăutari. Este un muzician respectat în comunitatea sa şi apreciat de clienţii săi (care, pe vremuri, erau activişti de partid, iar azi sunt actori, jurnalişti sau oameni de afaceri). Milan de la Bobeşti s-a specializat în muzicile romilor urbani, în cartierele mărginaşe ale Bucureştiului. Povesteşte cum cea mai mare dorinţă a lui este să susţină un concert într-un teatru şi să lase după el un disc de muzică lăutărească pentru „cei care înţeleg” (adică pentru publicul pe care el îl socoteşte avizat şi rafinat).
Costel „Trompetistu’“ Vasilescu este o legendă vie a muzicii lăutăreşti urbane. A cântat, printre alţii, alături de Toni Iordache, Gheorghe Lambru, Fănică „Chioru’“ Vişan, Ion Nămol, Dona Dumitru Siminică, Romica Puceanu, Fraţii Gore. Astăzi este frământat de gândul că muzica pe care o cântă de peste cinci decenii este pe punctul de a se pierde, în pofida interesului din prezentul imediat care a început să o înconjoare. Firul ei se destramă, crede Costel, pe măsură ce lăutarii (specialişti) exclud ascultătorii (nespecialişti) din jocul perpetuei sale reconstrucţii şi se distanţează de stilurile vocale şi instrumentale care i-au fost cândva proprii. Acesta este unul din motivele care l-au determinat să scrie cartea „Anii de glorie ai muzicii lăutărești”, o colecție de memorii și povești despre trei generații de lăutari alături de care maestrul a trăit și a cântat, publicată la editura Eikon în 2015.
