15.2 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuCântărețul Rod Stewart devine Sir

Cântărețul Rod Stewart devine Sir

Cântăreţul britanic de rock Rod Stewart a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a, relatează AFP, conform Agerpres

Starul britanic, cunoscut pentru hiturile sale ‘Do Ya Think I’m Sexy?’ şi ‘Maggie May’, a fost distins cu titlul de cavaler pentru contribuţia sa la muzica britanică şi angajamentul său în scopuri caritabile. 

Artistul în vârstă de 71 de ani, care a vândut zeci de milioane de albume de-a lungul carierei sale prolifice, şi-a exprimat satisfacţia, declarând că „nu îşi putea dori ceva mai mult”. 

„Mulţumesc Majestaţii sale şi promit că voi purta cu onoare acest titlu”, a spus Rod Stewart, facând aluzie la cunoscutul său cântec ‘You wear it well’. 

Rod Stewart va purta de-acum încolo numele de Sir Rod, iar artistul se alătură astfel şi altor muzicieni înnobilaţi precum Paul McCartney sau Elton John. 

Tim Peake, astronautul britanic aflat în prezent la bordul Staţiunii Spaţiale Internaţionale a fost la rândul său înnobilat pentru „servicii aduse cercetării spaţiale şi educaţiei ştiinţifice”, devenind astfel prima persoană înnobilată în spaţiu. 

Onorurile sunt acordate de regină de două ori pe an, de ziua Majestăţii sale şi de Anul Nou.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă