4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRovana Plumb: Valoarea ratei de absorbţie a fondurilor europene s-a triplat

Rovana Plumb: Valoarea ratei de absorbţie a fondurilor europene s-a triplat

Rovana Plumb a afirmat, luni, la Ploieşti, unde a semnat un contract de finanţare pentru proiectul privind deşeurile în judeţul Prahova că, în ultimele şapte luni de la preluarea mandatului de ministru al Mediului, valoarea ratei de absorbţie a fondurilor europene s-a triplat”La preluarea mandatului Comisia Europeană rambursase României pentru POS Mediu suma de 197,17 milioane euro, respectiv rata absorbţiei era de 4,37%, potrivit Mediafax.

După şapte luni, solicitările de plată către Comisia Europeană au ajuns la un total de 581,14 milioane Euro, respectiv o rată de 12,88%. Putem remarca astfel, triplarea ratei, in doar şapte luni”, a declarat Rovana Plumb.

În cadrul discursului susţinut, ministrul a subliniat faptul că buna relaţie de colaborare cu organismele europene au determinat ca POS Mediu să fie singurul program la care s-au reluat plăţile la sfârşitul anului în valoare de aproape 200 de milioane de euro.

„Datorită acestui lucru ne-am încadrat în ţinta de dezangajare şi Romania nu a pierdut din alocarea bugetara aferenta programului POS Mediu niciun euro la sfârşitul anului 2012”, a mai spus oficialul.

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb a semnat, luni, la Ploieşti, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, contractul de finanţare pentru proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în Judeţul Prahova”.

Cu o valoare de peste 37 milioane euro (fără TVA), proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Prahova” are ca obiective principale protejarea sănătăţii populaţiei şi al mediului, prin îmbunătăţirea colectării şi depozitării deşeurilor şi prin implementarea de măsuri de închidere şi reabilitare a depozitelor neconforme, cât şi conformarea cu cerinţele Directivei de depozitare a deşeurilor cu privire la deşeurile biodegradabile.

Din perspectiva avantajelor pe care le aduce sistemul de management integrat al deşeurilor îl poate aduce, ministrul Rovana Plumb a afirmat că „domeniul deşeurilor este un potenţial generator de locuri de munca verzi; de combustibili; de materii prime ieftine, prin reciclare”. „Din povara pentru comunităţi şi sursa de sancţiuni de la UE, deşeurile pot deveni, prin efortul nostru comun, cu sprijinul fondurilor europene, o resursa pentru dezvoltare”, a mai spus ministrul.

Proiectul semnat de cei doi oficiali are în vedere implementarea colectării selective şi a reciclării deşeurilor atât în zonele urbane, cât şi în cele rurale, implementarea compostării în aproximativ 60% din numărul gospodăriilor din zonele rurale, construcţia a două staţii de transfer la Buşteni (15.831 t/an) şi la Urlaţi (14.548 t/an), construcţia unei staţii de sortare pentru deşeurile biodegradabile la Boldeşti-Scăieni (51.175 t/an), construcţia unei staţii de tratare mecanico-biologică pentru deşeurile biodegradabile la Ploieşti (150.000 t/an), precum şi închiderea şi reabilitarea depozitului de deşeuri neconforme de la Ploieşti.

La eveniment au mai participat prefectul judeţului Prahova, Marius Gabriel Serse, preşedintele Agenţiei Naţionale de protecţia Mediului, Mihail Fâcă, dar şi alţi reprezentanţi ai autorităţii publice locale.

Cele mai citite

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...

Blue Air, aflată în faliment, va încasa aproximativ 2 milioane de dolari în urma câștigării unui proces

Administratorii Blue Air, companie românească de transport aviatic aflată în faliment, au obținut o victorie neașteptată într-un proces cu Transair, compania aviatică din Senegal. O...

Investitorii în fondurile private, blocați în China: Regulile stricte și economia încetinită opresc ieșirile

Investitorii majori în fondurile private de acțiuni se confruntă cu probleme grave în China, neputând să-și lichideze participațiile sau să listeze companiile din portofoliu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă