5 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSpecialKazahii vor CONTROLUL Rompetrol. Guvernul ameninţă cu vânzarea acţiunilor sale la licitaţie

Kazahii vor CONTROLUL Rompetrol. Guvernul ameninţă cu vânzarea acţiunilor sale la licitaţie

Statul ar putea vinde acţiunile pe care le deţine la Rompetrol Rafinare (RRC) prin licitaţie, companiei care ar oferi cel mai bun preţ, în timp ce Rompetrol şi-ar dori să răscumpere într-o primă etapă 25% din titluri, care la cotaţia bursieră actuală valorează aproximativ 273 milioane de lei (62,1 milioane euro).

„Rompetrol vrea să răscumpere 25% din acţiunile statului, iar ulterior şi restul de 20%. Dacă statul ar vinde acum, ar cere cel puţin preţul acţiunilor de pe bursă. Dacă alte companii ar da un preţ mai bun, statul le-ar vinde lor, pe actuala legislaţie, prin licitaţie”, au declarat pentru Mediafax surse apropiate discuţiilor.

Kazahii interesaţi de scoaterea statului din joc

Răscumpărarea pachetului de 25% ar ridica la peste 70% ponderea kazahilor în companie ceea ce le-ar permite controlul total al acesteia alături de câteva mici entităţi prezentate în acţionariat, apropiate lor. Statul ar deveni astfel lipsit de drept de veto în conducerea companiei.

Statul a intrat în acţionariatul Rompetrol în 2010 în urma unei operaţiuni derulate de kazahi, contestate ulterior în faţa instanţelor de judecată. Intrarea în acţionariat a avut loc după ce în 2003, Guvernul a transformat în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani restanţele bugetare ale Rompetrol existente la acel moment, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi.

Scadenţa răscumpărării obligaţiunilor a fost 30 septembrie 2010, dar până la acea dată Rompetrol Rafinare a răscumpărat obligaţiuni în valoare de numai 71 milioane dolari. De diferenţă, kazahii au dat statului acţiuni, la un preţ de emisiune de 0,1118 lei pe acţiune, compus din valoarea nominală de 0,1 lei pe acţiune şi prima de emisiune de 0,0118 lei pe acţiune. La acel moment valoarea acţiunilor Rompetrol la bursă era de aproximativ 0,06 lei, valoare aproximativ egală cu cea la care se tranzacţionează şi în prezent titlurile Rompetrol Rafinare la Bursa de Valori Bucureşti.

Dacă statul ar vinde acum pachetul deţinut la valoarea bursei se poate vorbi de o pierdere de 0,05 lei pe acţiune ( în total 289 milioane dolari), faţă de suma care kazahii i-au socotit-o pentru un titlu în 2010.

Grupul Rompetrol, înregistrat în Olanda, are 45,85% din capitalul Rompetrol Rafinare. În urma conversiei obligaţiunilor, statul român, prin Ministerul Economiei, a devenit în 2010 acţionar al Rompetrol Rafinare, cu o participaţie de 44,69%, respectiv 19,7 miliarde de acţiuni.

Acţiunile Rompetrol Rafinare se tranzacţionează luni la Bursa de Valori Bucureşti la 0,0567 lei. Compania are o capitalizare de 2,59 miliarde de lei (591,8 milioane euro).

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Guvernul francez e gata să cadă. Extrema dreaptă și stângă au depus moțiuni de cenzură

Guvernul francez se află la un pas de prăbușire, după ce partidele de extremă dreapta și stânga au depus luni moțiuni de cenzură împotriva...

TikTok se apără în fața acuzațiilor privind influențarea alegerilor prezidențiale din România

Platforma TikTok și-a susținut marți poziția în fața Parlamentului European (PE), subliniind măsurile stricte luate pentru a combate dezinformarea în timpul primului tur al...

România, cea mai scumpă piață spot din UE, în luna noiembrie

De la începutul anului până în prezent, România a ocupat locul 3, în topul celor mai scumpe piețe spot din UE, după Irlanda și...
Ultima oră
Pe aceeași temă