Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, luni, că nu există riscul scindării PDL, menţionând că „nu există oameni care să vrea să scindeze PDL şi care să vrea să facă rău PDL în acest moment în interiorul partidului”, ci în PDL „este o competiţie care s-a înfierbântat pentru că sunt multe frustrări”, potrivit Mediafax.
„Nu cred că există acest risc (al scindării – n.r.), nu! Sunt convinsă că nu există, nu sunt oameni care să vrea să scindeze PDL, nu există oameni care să vrea să facă rău PDL în acest moment în interiorul partidului”, a precizat Elena Udrea, răspunzând la o întrebare pe această temă.
Ea a arătat că în interiorul PDL este o competiţie „care s-a înfierbântat”.
„Este o competiţie care s-a înfierbântat, pentru că sunt multe frustrări adunate de-a lungul timpului. Eu cred că trebuie cu toţii să ne repliem şi să ducem dezbateri în folosul PDL şi nu împotriva partidului”, a menţionat Elena Udrea.
Ea a făcut aceste declaraţii înainte de a intra la şedinţa grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor.