16.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialA murit după o operaţie estetică

A murit după o operaţie estetică

După aproape o lună de suferinţă, tânăra de 36 de ani din Brăila a cărei stare de sănătate s-a complicat în urma unei operaţii de liposucţie a decedat marţi seara la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă din Galaţi. 

Organismul Irinei Ciuraru a cedat după ce timp de cinci zile s-a aflat în comă. „Din nefericire, în urma eforturilor imense făcute de echipa de medici care a gestionat acest caz, în jurul orei 18.30 a fost constatat decesul pacientei. Femeia fusese diagnosticată cu insuficienţă multiplă de organ. Practic, mai multe organe au cedat din cauza unei infecţii puternice”, a declarat dr. Lucica Grigorică, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi. 

La jumătatea lunii ianuarie, Irina Ciuraru s-a fost supusă unei operaţii de liposucţie la clinica Clinica „Hyperion” din Galaţi, administrată de doctorul Călin Doboş şi soţia sa. La câteva zile după intervenţia chirurgicală, tânăra de 36 de ani a început să se simtă rău şi pe 21 ianuarie a mers la Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi, unde medicii care au consultat-o au constatat că intestinele îi fuseseră perforate. 

Deşi a fost operată din nou, infecţia s-a extins în corp, afectându-i mai multe organe vitale şi provocându-i, în cele din urmă, decesul. Timp de trei săptămâni, rudele femeii nu s-au dezlipit de uşa secţiei de Terapie Intensiv, sperând într-o minune. 

Aceastea susţin că tânăra ar fi plătit pentru operaţia de liposucţie 4.500 de euro şi nu ar fi trebuit să se întâmple o astfel de nenorocire. Fratele pacientei îi reproşează doctorului Doboş că s-a grăbit: „Era o operaţie în urma căreia nu ar fi trebuit să apară complicaţii, din punctul meu de vedere, dar cred că doctorul s-a grăbit pentru că avea mulţi clienţi care aşteptau să fie operaţi sau tranşaţi, mai bine zis”, a declarat Daniel Ciuraru. Medicul care a operat-o pe femeie nu a putut fi contactat.

Anchetă a Colegiului Medicilor

Luni, fratele femeii a depus o plângere la Colegiul Medicilor, acuzându-l de malpraxis pe medicul care a operat-o. La rândul lor, reprezentanţii Colegiului Medicilor spun că vor solicita toate documentele în acest caz, atât de la clinica privată, cât şi de la spital. „Am primit o sesizare din partea fratelui pacientei, bărbatul acuzându-l pe unul dintre medicii din Galaţi că ar fi de vină pentru starea în care se află pacienta. Colegiul va da curs cu celeritate acestei sesizări, urmând să fie strânse toate documentele şi informaţiile necesare atât de la clinica privată, cât şi de la spitalul din Galaţi unde este internată femeia.

Pe baza acestor verificări, comisia va elabora o hotărâre, o decizie pe care o vom comunica familiei pacientei şi dacă va fi cazul şi altor organe care o vor cere”, declara luni dr Mihai Polinschi, vicepreşedintele Colegiului Medicilor din Galaţi.

Altă caz, altă acuzaţie

O altă pacientă operată de doctorul Călin Doboş a declarat că intenţionează să se adreseze Colegiului Medicilor, pentru că în urma unei banale operaţii de extirpare a unui chist nu îşi mai poate mişca arătătorul de la mâna dreaptă, deoarece în timpul intervenţiei chirurgicale i-a fost secţionat nerv. Gabriela Dumitriu a fost operată în luna octombrie. „Consultaţia nu a durat mai mult de două minute, după care mi-a spus că singura soluţie de îndepărtare a chistului este doar operaţia. Imediat m-a băgat în operaţie şi din timpul intervenţiei chirurgicale mi-a spus că îi pare rău că nu şi-a dat seama că este un chist sinovial, adică acesta se poate reface şi e posibil să îmi reapară”, a spus Gabriela Dumitriu. După câteva zile, femeia a revenit la clinică pentru că nu îşi mai simţea degetul. „Mi-a spus că la ce mă aşteptam?  Trebuia să mă uit la ştiri, că peste tot la o intervenţie chirurgicală există riscuri. Atunci i-am spus păi şi eu ce fac cu degetul? Nu poţi decât să aştepţi, pentru că revenirea unui nerv se face între 3 şi 11 luni”, a mai adăugat Gabriela Dumitriu. 

Clinica „Hyperion” a continuat activitatea cabinetului medicului militar C. Nină, specialist în afecţiuni dermato-venerice. O vreme a şi funcţionat sub numele Cabinet dr. Nină – Doboş. Pe măsură ce chirurgia estetică a devenit un domeniu în care se câştigă foarte bine, cabinetul s-a mutat la parterul Blocului B 6 din cartierul Mazepa 1, iar medicul Călin Doboş şi soţia sa au investit în dotări moderne, înfiinţând astfel  Clinica „Hyperion”. Printre cei care au recurs la serviciile doctorului Doboş s-au aflat şi VIP-uri ca Dana Săvuică, Gina Pistol, Ozana Barabancea şi designerul Stephan Pelger.   

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă