0.7 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialExerciţii de transparenţă

Exerciţii de transparenţă

Cei care conduc oraşul par să fi devenit adevăraţi maeştri ai amănuntului nesemnificativ. În tot acest timp, informaţii importante pentru comunitate sunt ”uitate” sau nu sunt comunicate deloc.
Emil Boc este primul comunicator al Primăriei, deci este responsabil în cel mai înalt grad pentru o astfel de situaţie.

Primăria este o instituţie publică, în slujba şi folosul cetăţeanului, iar primarul trebuie perceput prin ceea ce face pentru comunitate şi prin implicarea activă în viaţa acesteia, nu prin publicitatea propriei persoane.

Altfel, el nu este decât un politician de duzină, avid de imagine, şi nu un manager al comunităţii locale. În acest context, nu este permis ca o problemă a peste 500 de cetăţeni ai Clujului, domiciliaţi pe strada Edgar Quinet, să treneze de mai bine de două luni, ca oamenii să primească un răspuns concret.

Oamenii au cerut, pur şi simplu, ca strada pe care locuiesc şi unde există un ansamblu imobiliar ridicat de un investitor privat, care a primit din partea Primăriei toate autorizaţiile cerute de lege, să fie trecută în domeniul public. Administraţia locală trebuie să le ofere un răspuns pertinent. Însă acest lucru nu s-a întâmplat Au trecut aproape două săptămâni de la ultima şedinţă de Consiliu Local, sedinţă în cadrul căreia li s-a promis ferm că vor primi un răspuns a doua zi şi încă aceşti oameni, care plătesc taxe şi impozite, nu au primit un document oficial.

Un alt exemplu elocvent este declaraţia doomnului Emil Boc, cum că la nivelul anului 2012, s-au cheltuit 300 milioane lei, respectiv 31 la sută din bugetul Clujului, pentru educaţie şi cultură. Din păcate, clujenii nu au simţit acest lucru, ceea ce denotă un prost management al banilor publici alocaţi pe proiecte, dar şi o lipsă de transparenţă în modul de cheltuire al acestora. Ar fi interesant de văzut proiectele în care s-a investit, gradul lor de vizibilitate şi beneficiul de imagine pe care l-au adus Clujului.

Şi asta cu atât mai mult cu cât ne dorim să fim Capitală Culturală Europeană. Drumul pânăla concretizarea acestui proiect, pe care îl susţinem cu toţii, începe cu primul pas. Iar acest prim pas este reprezentat de exerciţiile de transparenţă care sunt obligatorii pentru orice municipalitate modernă.

Cele mai citite

Medaliații României la Jocurile Olimpice și Paralimpice au fost premiați în cadrul Galei COSR!

Sportivii români care au urcat pe podiumul Jocurilor Olimpice și Paralimpice din 2024 au fost recompensați în cadrul Galei „110 ani de Olimpism în...

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...
Ultima oră
Pe aceeași temă