Aoleo, vine UE şi ne închide presa noastră minunat de liberă şi de integră! Ce ne facem, fraţilor? Şi mai vine şi USL, această gaşcă nelegitimă, că totuşi o treime din votanţi nu au votat cu ei, şi vrea să ne schimbe proiectul de reformă al Constituţiei, să ne interzică traseismul, nu se poate ! S-a închis în sfîrşit mizeria de televiziune a lui Dan Diaconescu, căreia ne-am simţit superiori atîta vreme, repede să-l invităm la ale noastre şi să-i dăm fotoliu permament! În plus, unii ridicoli îşi permită să pună în discuţie, fie pro, fie contra, situaţia Preşedintelui, ce oroare! Nu au aflat că doar preşedintele are dreptul să declare că medicii omoară un bolnav din trei, că profesorii lucrează pe săptămînă cît el într-o zi, şi că toţi cei cu studii superioare se opun reformelor, alţii nu au voie să-l discute pe el, deşi persoana a treia e singura autorizată, tot doar el are exclusivitatea referirii la sine!
Plouă cu dintr-astea, deşi nu am timp azi decît de primele două, başca un pic de ICR pentru cunoscători. Să încep cu isteria că ne cere Bruxelles o lege a presei, deşi ei au spus doar să ne revizităm cadrul legislativ. De ce ne temem? S-a întîmplat în vreo altă ţară ca această neobosită duşmană a libertăţii de expresie, Comisia Europeană, demascat mai nou la noi ca un organism nedemocratic şi neales de cetăţeni, spre deosebire de parlamentarii europeni (Becali, EBA, etc) sau români (Ion Stan, Monica Iacob Ridzi) să pună lacătul pe televiziuni şi gazete? Recunosc, ar fi un dezastru ca aceste nesecate organe de informare şi culturalizare autohtonă să fie suprimate, lăsînd mari valori autohtone, de la Daniel Barbu la Codrin Liviu Cuţitaru şi de la Mugur Ciuvică la Ion Cristoiu în tragica imposibilitate de a revărsa înţelepciunea lor asupra poporului. Dar nu e cazul, Comisia a mai intervenit doar cînd în Italia un monopol privat depăşea orice limită, sau cînd Orban în Ungaria s-a apucat să lichideze presa independentă, şi atunci nu a făcut decît să vorbească despre asta, că nu are alte instrumente. Nu Comisia şi nici vreun alt desant din afară pun în vreun pericol presa noastră independentă. Ştiţi cum e ea? E ca un biet om care ar vinde o foaie despre ce se vinde azi în piaţă şi ar încerca cu bună credinţă să avertizeze cumpărătorii. Dar vînzătorii au angajat pe unii mai mari şi cu voce mai puternică să îl acopere, pe unii bătăuşi să îi dea la picioare, şi o armată de şmecheri să îi bage prin buzunare una-alta să scrie de bine despre ei şi de rău despre concurenţii lor. Trece pe acolo un străin – UE, sau Consiliul Europei, sau Freedom House şi se sperie că omului ăsta nu îi mai aude nimeni vocea şi nici nu se mai ştie dacă e a lui, şi sar pieţarii să strige: Nu vă legaţi de libertatea omului! Lăsaţi-l în pace! Asta înseamnă: lăsaţi-l să moară de foame, să fie cotonogit, ademenit, murdărit, sufocat, cam asta înseamnă.
De fapt situaţia e clară. Omul acela nu e liber. El trebuie eliberat de bătăuşi, pe de o parte, şi controlat să nu fie sub influenţa necuvenită a uneia dintre părţi, pe de alta. Putem face acest lucru? Evident: la ora aceasta mai multe legi (finanţarea partidelor politice, legea electorală, audiovizualul) sînt încălcate prin faptul că organele de informare sînt deţinute direct de pieţari sau matracucii lor, ceea ce evident nu duce la informarea corectă asupra calităţii produselor din piaţă. Normal este ca ei să cumpere reclamă în foaia ăluia, gazetarul: dar ei preferă să cumpere direct foaia, sau pe ăla. Proprietatea nu e transparentă la noi, nici subvenţiile, nici publicitatea, aşa că nici măcar nu ştim care sînt conflictele de interese, ştim doar că nu e vorba doar de cazuri notorii de şefi de partid care au televiziuni, ci şi de agenţii de marketing politic care au cotidiene, lideri de partid locali care au monopolul presei locale, şi aşa mai departe. Pentru a lămuri situaţia asta 80% ar fi destul să aplicăm legi pe care le aveam deja, numai că nu are cine să le aplice, că în comitetul pieţei stau tot reprezentanţii pieţarilor… Ipocrizie maximă, şi de asta situaţia nu se va schimba, că nu văd cererea aceea extraordinară de presă obiectivă care să ţîşnească de undeva din public (demult refugiat la tabloide şi glossy-uri). Pardon, iau înapoi ultima proproziţie şi mulţumesc cititorilor mei….Căt priveşte supărarea USL pe MCV, cînd veţi putea garanta la UE că voi controlaţi pe Nicolicea&Stan şi cooperativa parlamentară contra statului de drept, şi nu invers, atunci o să aveţi linişte. Acuma nimeni nu poate risca să vă ia partea nici unde aveţi dreptate, la discriminarea netă faţă de corupţia dintr- o singură parte, că mîine parcă văd că mai faceţi hora unirii în jurul vreunui corupt sau şedinţe de demascare TV a vreunui tribunal…
Să trec la Constituţie. Ştiţi părerea mea, că buna practică e ce face legile bune, nu litera legii, deci nu sînt un entuziast al nici unei schimbări, şi prevăd mari conflicte cu ocazia coborîrii la o treime a pragului pentru referendum. Dar acestea fiind zise, proiectele regimului precedent, şi cel cotrocenist, şi cel al lui Boc, erau sub orice critică şi aveau amîndouă doar două obiective majore, şi acelea greşite. Unu, cel de a creşte puterea discreţionară a lui Traian Băsescu (deşi era la al doilea mandat, deci ar fi rămas aşa şi pentru succesorul său), chit că prezidenţialismul e în contra curentului global democratic, şi doi, de a rezolva cumva lupta dintre găşti diferite în magistratură, deşi cum se vede la conflictul actual din CSM, asta e politică şi nu reguli noi o pot regla. Cum am mai spus la vremea lui, proiectul s-a ferit cu grijă de orice specialişti de valoare şi era curat nul. Cel al USL nu există încă, dar principiile enunţate sînt mai toate în regulă. Astfel, e mult mai bine să nu numeşti politic Curtea Constituţională, ci să o extragi din Înalta Curte, să reglementezi traseismul, să ai două camere din care una regională (diferenţa la număr e nesemnificativă), să fie clar că preşedintele respectă voinţa rezultată din alegeri a alegătorilor, acţionînd ca un arbitru, cum de altfel cere şi legea fundamentală existentă, să ne reprezinte premierul la UE, ca pe mai toate ţările din Europa, preşedintele neavînd la noi atribuţii decît de securitate şi politică externă, care sînt rare pe agenda sumiiturilor, etc. Ce va ieşi din astea nu ştim şi e bine să fim vigilenţi, dar trebuie maximă ipocrizie să nu vezi că agenda e cea justă, şi lăsînd persoanele deoparte e mai universală decît cea promovată de tabăra cealaltă, care era croită pe o singură persoană…
Finalmente, ICR. Nu trece zi de la Dumnezeu în care să nu avem înjurături legate de ICR. Sînt înjurături penibile pentru că implică oameni de valoare. Ce rost are să ne luăm de Adrian Cioroianu pentru istoria lui pe scurt, cînd exact de acest gen de produs are nevoie o instituie ca ICR? Cum să te plîngi că s-a cheltuit pe Dan Perjovschi, care are o mare recunoaştere internaţională? Sumele în ambele cazuri sînt nimica toată, şi avem nevoie şi de unii, şi de alţii, nu contează convingerile lor politice…Ipocrizia nu e însă aici. Ne legăm de oamenii lui Marga sau ai lui Patapevici pentru a eluda fondul problemei, îl atacăm pe Marga că face exact ce a făcut şi Patapievici, numiri arbitrare (e adevărat, Marga a făcut un simulacru de concurs…). În timpul ăsta, sinecuriştii adevăraţi sînt alţii, sînt cei ce ocupă vastele clădiri inutile ale ICR, deşi avem spaţiu în ambasade suficient, care iau salarii şi au chirii de lux decontate, bani care ar trebui să meargă direct la artişti sau impresarii lor din străinătate. Sînt de cinci ani la Berlin şi nu am auzit niciodată de vreun succes pe bani publici făcut de ICR, care are un palat enorm în Grunewald şi angaja oameni în plină austeritate. Cînd e Berlinală, băieţii noştri se descurcă singuri pe acolo şi de altfel stau la hotel, nu în vastele apartamente ale ICR. Bani pe programe, nu sinecuri în străinătate, bani pe creatori, traducători sau agenţi care au deja relaţii, nu pe funcţionari români, asta ar trebui să fie regula la ICR! Dar vorba aceea, atunci de ce ar mai vrea careva să conducă ICR, că prea ar devni proastă afacerea…
Ah, dacă ipocrizia ar ucide la români nu ştiu ce ar mai rămîne din elita noastră… Nici cui i-ar părea rău după ea…
Puteţi comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro
