Echipamentele computer tomograf, aparatele RMN, endoscoapele, medicaţia pentru HIV/SIDA, TBC şi cancer, mănuşile, feşile şi combustibilul ar putea fi achiziţionate, din iulie, prin licitaţie centralizată, lista acestora fiind supusă ieri dezbaterii publice de către Ministerul Sănătăţii.
Unităţile sanitare mai pot achiziţiona cantităţile de care au nevoie, din lista celor vizate de introducerea în sistemul centralizat, dar numai pentru perioada care nu depăşeşte primul semestru din 2013. Prin urmare, spitalele vor face achiziţii doar pentru şase luni, urmând ca din iulie să intre în vigoare ordinul Ministerului Sănătăţii pus de ieri în dezbatere publică.
Raed Arafat a declarat în decembrie 2012, când a fost ministru al Sănătăţii, că ordinul pentru materialele pe care le va achiziţiona MS în următorii ani vizează achiziţiile foarte scumpe, dar şi cele ieftine, dacă se iau cantităţi foarte mari.
În prezent, fiecare spital desfăşoară, în mod individual, procedurile de achiziţii publice pentru medicamente, materiale sanitare, echipamente medicale, echipamente de protecţie, servicii, combustibili şi lubrifianţi pentru parcul auto. Cum ar putea evolua de acum lucrurile? Ei bine, Ministerul Sănătăţii, în calitate de unitate de achiziţii centralizată, va încheia acorduri-cadru în numele unităţilor publice cu paturi din reţeaua proprie şi cea a autorităţilor locale.
Ce va cuprinde lista
Astfel, potrivit proiectului de act normativ pus ieri în dezbatere, Guvernul vrea să organizeze licitaţie centralizată pentru echipamente de diagnostic sau tratament prin radiaţii ionizante, medicină nucleară, rezonanţă magnetică şi ultrasunete. Printre acestea sunt aparatele de radiologie fixă şi mobilă, computer tomograf, angiograf, echipamentele pentru medicină nucleară şi radioterapie, mesele de radiologie.
O altă categorie vizează echipamentele pentru anestezie şi terapie intensivă, cele cardio-vasculare, precum stenturi şi accesorii, defibrilatoarele, simulatoarele implantabile şi accesorii.
Tot prin achiziţie centralizată vor fi luate echipamente de endoscopie (endoscop, colonoscop, colposcop), echipamente de explorare complexă cu ultrasunete, cum ar fi ecograf, ecograf doppler, dar şi echipamente pentru neonatologie (incubator nou-născuţi, masă radiantă pentru resuscitare), echipamente pentru urologie, pentru transport intraspitalicesc, cât şi dispozitive medicale de diagnostic, printre care testele pentru diagnostic şi monitorizarea tratamentului în infecţia HIV/SIDA.
Potrivit proiectului, vor mai fi achiziţionate în acest sistem echipamentele de protecţie pentru echipajele de intervenţie prespitalicească, dar şi serviciile de asigurare auto tip CASCO, servicii de întreţinere aparatură medicală pentru ambulanţe, unităţile de primiri urgenţe, terapie intensivă, pentru întreţinerea aparaturii imagistice, servicii de reparaţii, întreţinere şi furnizare anvelope pentru ambulanţe, combustibil auto şi lubrifianţi.
Sunt vizate şi programele mari
Se mai prevede şi că vor fi achiziţionate centralizat măştile de oxigen simple pentru adulţi, nou-născuţi şi copii, acele de unică folosinţă, trusele de perfuzie, seringile cu ac, gulerele cervicale, compresele sterile, feşile, vata, compresele, pansamentele pentru arşi, firele de sutură, faşa ghipsată, leucoplastul şi dezinfectanţii.
Achiziţia centralizată va viza, de asemenea, medicamentele pentru programele HIV/SIDA şi TBC, dar şi medicamentele de uz larg pentru secţiile de anestezie, terapie intensivă şi de urgenţă, medicamentele oncologice, a declarat pentru Mediafax secretarul de stat Raed Arafat.