Omul de stat care a avut un rol major în Unirea Transilvaniei cu România şi-a sfârşit zilele în frig şi foame, închis în temniţa din Sighetu Marmaţiei.
Un destin tragic i-a fost rezervat celui mai important om de stat din Transilvania din prima jumătate a secolului XX. Este vorba de Iuliu Maniu, liderul de necontestat al românilor ardeleni şi opozantul oricărei forme de dictatură. El şi-a sfârşit zilele închis în condiţii inumane în temniţa din Sighetu Marmaţiei, transformată de comunişti în locul de exterminare a elitei României interbelice.
Descendent al unei familii ilustre
Iuliu Maniu provine dintr-o familie nobiliară. Din partea tatălui, Ioan Maniu, el se înrudea cu marele cărturar Simion Bărnuţiu, unul dintre liderii Revoluţiei de la 1848. Bunica sa, Elena Bărnuţiu, era sora lui Simion. Tatăl lui Iuliu Maniu, Ioan Maniu, a crescut în casa unchiului său. Mama lui Iuliu Maniu, Clara, era sora lui Iuliu Coroianu. Acesta a fost redactorul Memorandumului românilor ardeleni de la 1892 şi a devenit ginerele doctorului Ioan Raţiu, celebru avocat şi conducător al Mişcării Memorandiste. În casa doctorului Ioan Raţiu din Turda a fost fondat Partidul Naţional Român, prin unificarea partidului românilor din Banat cu cel al românilor din Transilvania. De asemenea, familia lui Iuliu Maniu avea legături strânse cu vârfurile preoţimii greco-catolice. Bunicul său, Demetriu Coroianu, a fost vicar greco-catolic.
Iuliu Maniu a venit pe lume în 8 ianuarie 1873. El şi-a petrecut copilăria în Bădăcin, la conacul familiei, şi în Şimleul Silvaniei. Pentru şcoala primară, Iuliu Maniu a fost trimis la Blaj. Apoi, el a urmat liceul calvin din Zalău, unde a deprins la perfecţie limba maghiară.
După finalizarea liceului, în ciuda dorinţei bunicilor săi, care doreau ca el să urmeze Teologia, Iuliu Maniu s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj. El a fost încurajat de unchiul său preferat, Iuliu Coroianu, cu care a rămas în relaţii strânse până la finalul vieţii acestuia. După terminarea facultăţii, Iuliu Maniu a urmat cursuri de Drept la Budapesta şi la Viena. În studenţie, el a devenit preşedinte al prestigioasei societăţi ”Petru Maior”. Apoi, în anul 1896, el a devenit doctor în Drept al Universităţii din Viena.
Întors acasă, Iuliu Maniu a fost angajat drept avocat al Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj. La doar 24 de ani, ca reprezentant al tinerimii, el a fost cooptat în conducerea Partidului Naţional Român. În anul 1906, Iuliu Maniu a reuşit să fie ales, în cercul electoral Vinţu de Jos, deputat în Parlamentul Ungariei.
Ofiţer pe frontul italian
La izbucnirea primului război mondial, conducătorii Austro-Ungariei au cerut liderilor românilor ardeleni să depună un jurământ de loialitate faţă de Coroana maghiară. Împreună cu alţi fruntaşi greco-catolici, Iuliu Maniu a refuzat să depună acest jurământ. Astfel că, în anul 1915, el a fost mobilizat şi trimis, ca ofiţer în rezervă al armatei imperiale austro-ungare, pe frontul din Italia, cu toate că, în calitate de avocat al Mitropoliei, el era exceptat de la mobilizare. În anul 1918, Iuliu Maniu a dezertat din armata austro-ungară, după ce a refuzat să depună jurământ de credinţă noului împărat austro-ungar.
Întors acasă, el a fost recunoscut drept şef al românilor ardeleni. În toamna anului 1918, el a fost trimis la Viena, pentru a negocia drepturile românilor. Ajuns în capitala imperială, Iuliu Maniu a găsit-o pradă anarhiei. Viena era în pragul unei revoluţii bolşevice. Marele om de stat a organizat Consiliul Naţional al Românilor din Transilvania şi a format Senatul Militar Român şi i-a organizat pe soldaţii români. Practic, trupele conduse de Iuliu Maniu reprezentau singura forţă organizată din Viena şi din Praga. El a cerut şi a primit misiunea de a reinstaura liniştea în cele două oraşe. Astfel, Iuliu Maniu a reuşit să înlăture pericolul izbucnirii unei revoluţii bolşevice în Viena şi i-a protejat pe membrii Consiliului Naţional Cehoslovac de unii generali austrieci reacţionari, care refuzau să accepte desprinderea Cehiei de Austria.
Iuliu Maniu şi-a îmbarcat trupele şi a străbătut Ungaria cuprinsă de flăcările revoluţiei bolşevice. În noiembrie 1918, el a ajuns la Arad, în fruntea unei forţe militare capabile să-i protejeze pe liderii românilor ardeleni, şi a pus capăt tratativelor dintre membrii conducerii Partidului Naţional Român şi ministrul minorităţilor din Ungaria, Oszkar Jaszi. Iuliu Maniu a organizat apoi Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, care a decis unirea Transilvaniei cu România, în 1 Decembrie 1918.
Şef de Guvern
În data de 2 decembrie 1918, Iuliu Maniu a fost ales preşedinte al Consiliului Dirigent, un adevărat guvern al Transilvaniei. În această calitate, el a organizat şi trupe de voluntari ardeleni. Iuliu Maniu a refuzat apoi onoarea de a deveni premier al României şi l-a desemnat să preia frâiele Executivului din Bucureşti pe Alexandru Vaida Voievod.
În anul 1920, generalul Alexandru Averescu, noul şef al Guvernului din Bucureşti, a desfiinţat Consiliul Dirigent. Au urmat dezamăgiri crunte pentru Iuliu Maniu. El a refuzat să recunoască noua Constituţie din 1923, pe motiv că ea nu fusese adoptată de o Adunare Constituantă, ci de un parlament obişnuit. Apoi, Iuliu Maniu a boicotat Serbările Încoronării de la Alba Iulia, pentru că ceremonia fusese monopolizată de ierarhii ortodocşi. În anul 1926, Iuliu Maniu a decis fuziunea Partidului Naţional Român cu Partidul Ţărănesc al lui Ion Mihalache şi a rezultat PNŢ. Acest partid a câştigat alegerile, iar Iuliu Maniu a devenit premier în 1928. El a condus ţara până în 1933 şi a reuşit să scoată România şi Marea Criză Economică.
Iuliu Maniu s-a aflat din nou în Opoziţie, iar în anul 1938 a început lupta contra dictaturii regale adusă de Carol al II-lea, monarh pe care Iuliu Maniu l-ar fi vrut regent al României, nu rege, în timpul minoratului regelui Mihai I.
Opozantul dictatorilor
Iuliu Maniu s-a aflat în opoziţie şi faţă de regimul autoritar al lui Ion Antonescu. După răsturnarea acestuia de la Putere, Iuliu Maniu a devenit liderul democraţilor care luptau împotriva comuniştilor. PNŢ a câştigat alegerile în anul 1946, dar ele au fost falsificate de comunişti. Iuliu Maniu a fost arestat în urma înscenării de la Tămădău, din 1947, care ar fi urmat să ducă la formarea unui Guvern în exil, care nu a fost decât o capcană a comuniştilor. Mai întâi, Iuliu Maniu a fost dus la Penitenciarul din Galaţi. Apoi, din 1951, el a fost transferat, împreună cu alţi fruntaşi naţional-ţărănişti, în sinistra închisoare de la Sighet. Acolo, el a murit la 5 februarie 1953, înfometat şi îngheţat, fără nici un fel de asistenţă medicală, spovedit prin uşa celulei de un episcop greco-catolic, deţinut şi el, trimis să măture închisoarea.
Oasele lui Iuliu Maniu se odihnesc, cel mai probabil, în Cimitirul Săracilor, pe malul îngheţat al râului Tisa.
