Comisia Europeană a ajuns, în fine, admirabil de informată asupra situaţiei din România, unde precepte democratice precum statul de drept, separaţia puterilor în stat, libertatea presei sau imunitatea politică a parlamentarilor au ajuns între timp deformate până la grotesc.
Este cât se poate de plauzibil ca Bruxelles-ului să-i convină de minune provocările non-stop venite din partea unei elite politice care abundă în infractori influenţi fie la nivel central, fie în plan local. Având în vedere că anevoioasa luptă împotriva crizei din zona euro i-a cam ştirbit Comisiei din prestigiu şi aură, o nouă bătălie purtată de data aceasta într-un colţişor îndepărtat al UE pentru o cauză cu adevărat nobilă are toate şansele să-i refacă, fie şi în mică parte, moralul şi prestanţa – amintindu-i în plus de glorioasele vremuri de altădată, când statelele membre combăteau, umăr la umăr, unele dintre spiritele malefice ale Europei.
Bruxelles-ul va fi realizat până acum că România nu este nicidecum în postura iubitei deziluzionate de partenerul ei occidental şi în consecinţă dispuse să se lase cucerită peste noapte de şarmul sau portofelul vreunui nabab moscovit. La rândul lor ruşii, presupunând că trec subit peste lehamitea lor viscerală faţă de români, ar fi indubitabil dezamăgiţi de situaţia din România.
Voiculescu, Antonescu, Mazăre & Co. sunt indivizi cărora mistificarea şi trădarea le stau în fire, reprezentând exact genul de zurbagii locali de care Kremlinul este sătul până peste cap, având în vedere experienţa sa din Caucaz.
Acţiunile lor politice, chiar şi cele mai serioase, sunt executate într-o permanentă precipitare şi exaltare, astfel că devin rizibili fără să vrea. În timpul tentativei de demitere a preşedintelui Băsescu, mass-media ruseşti au acordat puciştilor o atenţie sporită preponderent din cauza amatorismului lor criant – comentariile jurnaliştilor ruşi conţinând nu odată un şir lung de sfaturi pentru puciştii nătăfleţi.
Ameninţarea lui Antonescu despre o posibilă trecere a liberalilor români într-o familie politică adversă − cea a popularilor europeni, de altfel extrem de critici la adresa sa −, nu face decât să confirme bizara logică a celui ce se doreşte viitorul preşedinte al Romaniei. Pe lângă exaltările interimarului de-o vară, şi perpetua fugă de justiţie a lui Dan Voiculescu nu poate decât să le confirme ruşilor suspiciunea că România a încăput pe mâinile unor politicieni de operetă.
Mai nou, senatorul Felix a binevoit să declaseze Parlamentul ţării sale la nivel de bârlog sau, mai exact, de gaură de şarpe − taman bună pentru a eluda legea şi pregăti noi atacuri împotriva celor ce reprezintă obstacole în calea multiplelor sale interese veroase. Nu i-a păsat de imensul deserviciu adus cauzei oligarhice şi nici de colegii parlamentari cu probleme similare, preferând să demonstreze odată pentru totdeauna la ce serveşte de fapt statutul de “ales”. Pentru Voiculescu, Parlamentul reprezintă o simplă uşă rotativă utilizabilă, în bataia de joc a electoratului său, ori de câte ori vrea să tragă clapa justiţiei. L-a durut în cot până şi de premier, căruia îi va fi din ce în ce mai greu să invoce voinţa suverană a Legislativului de la Bucureşti pentru a respinge criticile UE. Factic, Voiculescu l-a compromis pe Ponta care, după ce i-a sărit în ajutor de nenumărate ori, se vede acum pus în situaţia de a o da cotită ca la Ploieşti pentru a se distanţa oarecum de stapânul Antenelor şi de ultima sa ispravă. Cel târziu acum Ponta ar trebui să înţeleagă că şansele sale de a convinge publicul intern şi internaţional de capacitatea sa de restaurare a unei oarecare normalităţi, fie ea şi deceptivă, sunt zero cât timp Felix zburdă nestingherit pe arena politică dâmboviţeană.
În Mona Pivniceru puterea a găsit un adjutant valoros prin îndârjirea cu care se dedică restauraţiei în justiţie. Nici un ministru european de resort cât de cât chibzuit nu s-a fi prezentat la discuţii cruciale cu Catherine Day, secretarul general al CE şi unul dintre oficialii ei cheie, doar pentru a tensiona şi mai mult relaţia prin obstinaţia cu care ţine la numirea unor marionete în fruntea Ministerului Public şi a DNA.
Raportul MCV de zilele trecute demonstrează că Bruxelles-ul s-a dumirit, în fine, în privinţa dinamicii jocului de putere din România. Raportul − indiscutabil din categoria celor de preaderare, aşa cum bine a punctat fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu − atestă, tacit, incompatibilitatea României cu statutul de ţară membră a UE ca urmare a nerespectării primului dintre criteriile de la Copenhaga şi solicită, ca atare, pe un ton ferm neamestecul politicului în treburile justiţiei, respectarea deciziilor şi reprezentanţilor ei. În premieră, CE denunţă explicit − prin referirea la raportul OSCE despre alegerile parlamentare 2012 − şi rolul trustului media voiculescian ajuns, sub pretextul libertăţii de exprimare, vârful de lance al puterii USL în cadrul asaltului ei asupra instituţiilor independente ale ţării. În loc să spumege, Antonescu, Voiculescu şi mercenarii acestuia ar face bine să priceapă ca Bruxelles-ul are ac de cojocul lor prin introducerea unor sancţiuni şi instituţii de reglementare dure în viitoarea legislaţie europeană privind domeniul audiovizualului şi al mass-media, la care CE lucrează încă de anul trecut. În unele ţări occidentale, delicte de presă de gravitatea celor comise sistematic de Antene se pedepsesc prin spargerea monopolurilor toxice sau demantelarea concernelor media care abuzează de poziţia lor.
La ora actuală, Voiculescu este cel care îi dă dureri severe de cap premierului, nu Băsescu. Dacă Ponta îşi închipuie că după acest raport mai poate continua să sprijine trustul media voiculescian şi manipulările sale grosiere din simplul considerent al utilităţii acestora pentru USL atunci va intra, inevitabil, într-un nou conflict deschis cu UE.
