5.2 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăInternaționalDame Helen Mirren, în „Furios și iute 8“

Dame Helen Mirren, în „Furios și iute 8“

Actriţa britanică Helen Mirren va juca în partea a 8-a a celebrului film de acţiune şi curse de maşini „Fast and Furious“, a mărturisit populara interpretă într-un interviu acordat revistei „Elle“.

„Vreau să fac teatru, dar şi cinematografia este o parte importantă. Îmi plac filmele serioase. Dar mă atrag şi filmele gen, «Fast and Furious», în care vă mărturisesc acum că voi juca“, a spus Mirren.

Celebra saga care a avut încasări de sute de milioane de dolari va lansa pe ecrane partea a opta, „Fast 8“, pe 14 aprilie 2017.

Regizorul noului film va fi F. Gary Gray („Straight Outta Compton“), iar din distribuţie vor face parte actorii Vin Diesel, Dwayne Johnson, Kurt Russell şi Jason Statham.

Alături de Helen Mirren, câştigătoare a unui premiu Oscar pentru cea mai bună actriţă în „The Queen“ (2006), o altă surpriză a filmului va fi Charlize Theron, care va juca rolul negativ în noul „Fast 8“.

Viitorul film va fi primul din populara serie în care nu apare actorul Paul Walker, care a murit într-un accident de maşină în 2013. „Fast 8“ nu va încheia însă celebra serie care promite încă două părţi, a 9-a şi a 10-a, ale căror premiere sunt prevăzute pentru 19 aprilie 2019 şi respectiv 2 aprilie 2021.   

Franciza, la final

Vin Diesel a anunţat încă de anul trecut că franciza „Furios şi iute/Fast and Furious“ se va încheia după încă trei filme. „Universal a fost atât de bun cu mine şi a avut atât de multă încredere în viziunea mea… Ei sunt ca o familie pentru mine… I-am promis studioului că voi produce o trilogie ca să închei seria“, a scris Vin Diesel pe Internet.

Actorul şi producătorul Vin Diesel, în vârstă de 48 de ani, a spus că în prezent caută un regizor pentru cel de-al optulea film al seriei, dar nu se grăbeşte să ia o decizie. „Partenerul meu, Neal, îşi doreşte să angajez un regizor, dar această franciză este prea specială, aşa că aceste probleme trebuie tratate cu grijă. Ca să clarificăm – nu s-a oferit nimeni, încă, să se ocupe de Fast 8“, a explicat Vin Diesel.

Cele mai citite

Donald Trump amenință teroriștii palestinieni: „preţul de plătit va fi teribil”

Preşedintele ales al SUA Donald Trump a avertizat luni că "preţul de plătit va fi teribil" pentru grupurile palestiniene din Fâşia Gaza dacă ostaticii...

Căpitanul lui Ipswich a refuzat să poarte banderola curcubeu! Explicația clubului și reacția publică

Sam Morsy, căpitanul echipei Ipswich Town, a ales să nu poarte banderola în culorile curcubeului, folosită pentru promovarea diversității în etapa recentă din Premier...

Elisabeta Lipă, după moartea lui Helmut Duckadam: „Va juca fotbal de acum înainte lângă Dumnezeu”

Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport, a adus un emoționant omagiu marți, la Arena Națională, în memoria legendarului portar Helmut Duckadam. Vizibil afectată,...
Ultima oră
Pe aceeași temă