2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Președintele Camerei de Comerț a României, despre cum vor fi afectați...

VIDEO. Președintele Camerei de Comerț a României, despre cum vor fi afectați românii de BREXIT

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț al României, a declarat, pentru România liberă, că Brexit-ul va avea efecte imediate asupra economiei Marii Britanii, în primul rând, și că firmele românești nu vor fi foarte afectate.

”Nu putem să spune că suntem fericiți pentru ceea ce s-a întâmplat, ba dimpotrivă. Pe de altă parte, să încercăm să privim obiectiv. Sper să nu fie un curent care să se propage în continuare, pentru că ar duce la disoluție Uniunii Europene. Eu însă încă mai trag speranțe că până la momentul ratificării acestui referendum de către Parlamentul britanic, acesta să aibă timp să mai explice ce se pierde. Anglia, în ultimii ani, mai ales de când s-a vehiculat ideea Brexit-ului, a obținut o serie de concesii de la Uniunea Europeană, tot felul de renegocieri. Cifrele nu erau chiar de natură îngrijorătoare. Vorbim de un excedent de 8,5 miliarde lire sterline ca și contribuția a Marii Britanii la bugetul Uniunii Europene, ceea ce mi se pare foarte puțin, la o țară cu 2.968 miliarde euro PIB”, a spus Mihai Daraban.

 

Citește și: BREXIT. Comunitatea românească din Marea Britanie: Suntem în stare de șoc, dar nu plecăm

Acesta precizat că 55% din exporturile Marii Britanii sunt către state UE și numai 18% către SUA. De asemenea, 44% din importuri provin din statele UE. După ieșirea propriu-zisă din UE, va exista un acord comercial între cele două părți. Europa poate însă să joacă dur și să introducă o taxă vamală mai mare decât cea standard. Pentru exporturile britanice, acest lucru ar avea consecințe grave.

Cei mai afectați vor fi, în opinia sa, agricultorii din Marea Britanie. Imediat după ce se va ieși de facto din UE, aceștia nu vor mai primi nicio subvenție. Fără subvenții, agricultura britanică va trece prin momente grele, iar regatul ar putea ajunge chiar în situația de a deveni importator net de alimente. Nu este să vedem proteste de stradă ale agricultorilor, după ce vor pierde subvențiile.

Citește și: BREXIT. Economiștii români analizează cum ne-ar putea afecta ieșirea Marii Britanii din UE

”În plus, economia Marii Britanii nu este similară cu cea a Germaniei, care este un industriaș prin excelență și un producător de produse cu valoare adăugată mare. Pe partea de City londonez cred că va fi lovitura de grație. Văd o reorientare a bursei londoneze, pe de o parte către New York Stock Exchange, pe de altă parte către bursele germane. Va scădea această hegemonie a bursei londoneze, care este acum campioana Europei. Vorbim de o capitalizare de circa 3.600 de miliarde de dolari. Mai au însă mult până la cei 18.500 miliarde de dolari, cu cât este capitalizată bursa în SUA”, a mai spus Mihai Daraban.

Pentru România, va exista în mod categoric problema forței de muncă, a afirmat președintele Camerei de Comerț a României. ”Vorbim de libera circulație în spațiul UE și aici, probabil, românii care sunt angrenați în economia britanică vor resimți acest recul. Nu văd însă un recul mai mare ca acum 3-4 ani, când în Spania ajunsese șomajul la 24%. Românul este totuși adaptabil. Vor fi probleme cu cei care se vor duce și cu cei care nu lucrează legal în Marea Britanie. Cei care au apucat să se integreze în societate ca plătitori de taxe și impozite nu vor avea nicio problemă în primă fază. Pe ei probabil îi va afecta etapa a doua, de comprimare a economiei britanice.”

În ceea ce privește efectele asupra firmelor românești, președintele CCIR a spus că nu e caracterizează un schimb comercial foarte mare cu Marea Britanie. Multe din investițiile acesteia sunt în sistemul bancar, unde capitalul social subscris pare mare, la prima vedere. Nu vorbim însă de o dependență de economia Marii Britanii, cum vorbim în cazul unor țări ca Germania, Italia, Olanda, Franța, care sunt campioni în parteneriatele de comerț exterior ale României.

Cunoscut ca o persoană cu atitudini clare despre Rusia și implicarea ei în politica europeană, Mihai Daraban a vorbit și despre efectele Brexit-ului din acest punct de vedere.

Citește și: Scenarii. Viața după BREXIT: Ce urmează în Marea Britanie?

”Rusia, în buna tradiție a Kremlinului, în mod sigur se bucură, pentru că ei se bucură, în mod doctrinar, de orice eșec al lumii occidentale. Fiind educați în acest sens, de a folosi toate resursele în destabilizarea lumii occidentale, sunt convins că se bucură, deși nu ar trebui să o facă. Ar trebui să-și folosească resursele, în loc să finanțele aceste partide extremiste, cum este partidul doamnei Le Pen, cred că ar trebui ca resursele Rusiei să fie folosite de Kremlin în interior, pentru dezvoltarea lor economică, pentru proiecte economice în care Rusia să însemne ceva pe piața internațională, și să încerce să taie aceste cheltuieli de destabilizare a lumii occidentale. Oricum au pierdut războiul economic. Dacă o țin așa, cu anunțuri de înarmare, le prevăd falimentul în cel mai scurt timp”.

 

Cele mai citite

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...
Ultima oră
Pe aceeași temă