Băncile din Marea Britanie, Spania, Irlanda şi Italia trebuie să pună deoparte mai mulţi bani pentru a acoperi potenţialele credite neperformante, arată un raport publicat de agenţia de evaluare financiară Moody’s.
O serie de bănci mari din Europa ar trebui să pună deoparte mai mulţi bani pentru a acoperi potenţialele credite neperformante arată un raport al Moody’s care subliniază că plătitorii de taxe din Europa ar putea fi nevoiţi să plătească din nou pentru salvarea băncilor. Deja instituţiile europene de creditare şi-au majorat capitalul cu miliarde de euro pentru a acoperi posibilele pierderi din cauza creditelor ipotecare neachitate şi a turbulenţelor de pe pieţele financiare. O mare parte din aceste fonduri au venit de la guvernele europene. „Credem că multe bănci, în special din Marea Britanie, Spania, Irlanda şi Italia, au nevoie de fonduri pentru provizioane suplimentare, pentru a-şi echilibra situaţia financiară. Unele bănci au amânat în ultimii ani recunoaşterea completă a pierderilor, parţial prin restructurarea împrumuturilor. Strategia de a cumpăra timp (tolerată deseori de autorităţile de reglementare), limitează capacitatea băncilor de a acorda noi credite şi prezintă riscuri pentru creditorii băncilor europene”, avertizează Moody’s.
An nesigur
Agenţia nu a estimat suma de care au nevoie băncile pentru a acoperi eventualele pierderi, dar a avertizat că 2013 va fi un an volatil pentru băncile europene.
Moody’s se aşteaptă că ratingurile instituţiilor europene de creditare vor rămâne relativ stabile anul acesta, după o serie de retrogradări în 2012. Perspectiva atribuită de agenţie băncilor din SUA este negativă, în timp ce perspectivele pentru instituţiile de creditare din Europa emergentă, Asia Pacific şi America Latină sunt stabile. Fondul Monetar Internaţional a estimat recent că băncile din Europa ar putea fi nevoite să vândă active de 2.800 miliarde de dolari în 2013 pentru a-şi reduce expunerea la risc.
Vânzarea de active ar reduce furnizarea de credite către statele de la periferia zonei euro cu 9% până la sfârşitul anului viitor, afectând creşterea economică. Şi dacă autorităţile europene nu-şi vor îndeplini promisiunile de stabilire a unui organism comun de supervizare bancară, iar ţările de la periferia zonei euro nu vor continua programele de ajustare, costurile ar putea fi chiar mai ridicate, la 4.500 miliarde de dolari, cu efecte suplimentare asupra şomajului şi investiţiilor, iar furnizarea de credite către statele de la periferia zonei euro ar scădea cu 18%, avertizează FMI.
Probleme mari în Spania. Dependenţi de stat
Băncile spaniole care beneficiază de un program de sprijin de 100 de miliarde de euro nu se grăbesc să înapoieze împrumuturile de urgenţă pe trei ani acordate de Banca Centrală Europeană (BCE), spre deosebire de rivalele lor din alte state europene. Grupul bancar francez BNP Paribas, cel german Commerzbank şi Santander, o bancă spaniolă relativ solidă, sunt printre băncile care vor să achite mai repede împrumuturile de la BCE, pentru a-şi reduce costurile de finanţare.
Banca Centrală Europeană a demarat în aprilie a doua operaţiune de refinanţare pe 36 de luni, acordând împrumuturi de 530 miliarde de euro unui număr de 800 de bănci din zona euro, pentru a stimula acordarea de credite companiilor şi a reduce costurile de creditare ale guvernelor. Anterior, la finele lunii decembrie 2011, BCE a acordat unui număr de 523 de bănci împrumuturi pe trei ani în valoare de 489 miliarde de euro, la o dobândă de 1%.
Dar cele trei bănci spaniole salvate de stat – Bankia, NCG Banco şi Catalunya Banc – vor întârzia probabil achitarea acestor credite deoarece vor să ajungă la un echilibru între costuri şi stabilitatea finanţării. Toate cele trei bănci, împreună cu Banco de Valencia, de asemenea salvată de stat, au primit 37 miliarde de euro în obligaţiuni, ca parte a pachetului de asistenţă financiară acordat sectorului bancar spaniol. Luis de Guindos, ministrul spaniol de Finanţe, a afirmat miercuri că, în urma recapitalizării şi reformelor din sectorul bancar, industria financiară a Spaniei este‚ astăzi mai puternică şi într-o situaţie mai bună decât înainte”.
Băncile din Spania au început să acorde mai multe împrumuturi sectorului privat, a explicat oficialul spaniol, adăugând că economia ar trebui să crească din nou spre sfârşitul acestui an. Băncile spaniole se confruntă cu un nou val de credite neperformante pe măsură ce guvernul de la Madrid pune în aplicare o serie de măsuri dure de austeritate care vor agrava problemele cu care se confruntă deja gospodăriile la rambursarea creditelor. În plus, rata şomajului din Spania, deja cea mai mare din UE, ar urma să continue să crească, ceea ce va pune şi mai multă presiune pe consumatori şi gospodării.
Spania a fost una din ţările cele mai afectate de criză din Europa deoarece băncile au înregistrat pierderi masive din cauza creditelor neperformante şi a situaţiei financiare.