Premierul Victor Ponta a declarat, joi, în legătură cu o posibilă comasare a alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare, că, din punctul lui de vedere, ar fi o măsură potrivită pentru a evita ca România să stea în campanie şase luni.
„Problema ridicată de mine este problema ridicată de cineva care în fiecare zi are de gestionat treburile de zi cu zi ale ţării. (…) Pentru mine important e să nu ai şase luni de campanie, e un lucru bun pentru ţară, nu e un lucru bun pentru Antonescu sau pentru USL”, a precizat Victor Ponta.
Prim-ministrul a sugerat, de asemenea, că ar fi benefică şi o schimbare a ciclului electoral pentru a evita ca în 2019, atunci când România va deţine preşedinţia Uniunii Europene, la nivel intern ţara să se afle în campanie electorală: „În 2019, România va avea preşedinţia Uniunii Europen (…). Să nu ne facem de râs că avem campanie electorală când avem şi preşedinţia”.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în urma unei întâlniri cu premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului Crin Antonescu la care s-a pus problema comasării alegerilor, că nu are încă o opţiune în această privinţă. A sublinat, însă, că este gata să-şi depună mandatul simultan cu cei 588 de parlamentari, pentru alegeri simultane prezidenţiale şi europarlamentare.
Cristian Preda: Cuplarea prezidenţialelor cu europarlamentarele – un cadou USL pentru Antonescu