17.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialJonglerii de zeci de milioane de euro cu dosarele expropriaţilor

Jonglerii de zeci de milioane de euro cu dosarele expropriaţilor

Acuzele aparţin şefului Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), George Băeşu, instituţie delegată de stat pentru despăgubirea persoanelor cu averi confiscate în perioada comunistă.

Potrivit acestuia, cei mai mulţi au devenit „cazuri speciale”, afirmă şeful ANRP. El lasă să se înţeleagă că primirea statului de „caz special” le-a permis acestora să încaseze despăgubirile. Plăţile în bani au fost blocate la nivelul ANRP în urmă cu doi ani de către guvernul Boc, iar de la începutul anului trecut nu s-au mai putut acorda despăgubiri nici măcar sub formă de acţiuni ale Fondului Proprietatea, deoarece întregul pachet de titluri deţinut de stat a trecut în mâinile investitorilor privaţi.

„Aproape toate dosarele mari din perioada 2010 – 2011 au fost cesionate şi aproape toate au devenit cazuri speciale (…) Avem toate datele. Aşteptăm instituţiile interesate să vină şi să le prezentăm. Sunt dosare cesionate şi de mai multe ori, care au avut 3-4 cesionari de-a lungul timpului”, a declarat George Băeşu.

Încă de la instalarea sa în funcţie Băeşu a criticat modul în care s-au atribuit despăgubirile, iar una dintre decizii a fost tocmai desfiinţarea dosarelor „cazuri speciale”, care acordau prioritate persoanelor în etate sau care sufereau de boli grave.

„Avem cesionari care după ce au dat un milion de euro au devenit cazuri speciale, pentru că sufereau de nu ştiu ce boală, şi s-a rezolvat cu rapiditate. Cât a fost dosarul unui pensionar nu era caz special, când a ajuns la un tânăr de 34 de ani care suferea de guturai s-a transformat imediat în caz special”, a declarat Băeşu potrivit Mediafax.

Portretul cesionarului

Actualul preşedinte al ANRP vorbeşte despre cesionari ca despre nişte mici bişniţari care cumpără ieftin bilete de cinema pentru a le vinde ulterior scump, după închiderea casei. Portretul zugrăvit de Băeşu nu e însă atât de simplu. „Băieţii deştepţi” ai titlurilor de proprietate ANRP sunt un produs la perioadei 2005-2011. Cu începere din 2005, odată cu înfiinţarea FP, au apărut pe piaţă titlurile ce nu putea fi însă fructificate de către cei bătrâni şi disperaţi că nu se vor vedea într-o zi despăgubiţi.

Singurul mijloc la îndemâna lor a fost vânzarea titlurilor şi pentru 10 bani în condiţiile în care acestea valorau 60 de bani-un leu. O soluţie la acel moment ar fi fost listarea FP la Bursă. Momentul putea fi urgentat de către guvernele de atunci, însă a fost amânat până prin 2011 când s-a listat, într-un târziu, la Bursa de Valori Bucureşti. Nu se ştie în ce măsură întârzierea a avut loc ca urmare a dificultăţilor birocratice şi instituţionale sau din dorinţa foştilor miniştri de Finanţe de a îşi încuraja partenerii de afaceri-investitori într-un transfer atât de profitabil al acţiunilor către ei.

Beneficiarii sistemului nu au fost doar cesionarii mărunţi arătaţi acum cu degetul de către George Băeşu. Lista acţionairlor la FP cuprinde nume importante precum Ionuţ Popescu, fost ministru de Finanţe, Gheorghe Ivan, primul manager al Fondului, Călin Popescu Tăriceanu, fost premier, Verestoy Atilla, lider UDMR. Valorile acţiunilor deţinute de aceştia sunt de ordinul milioanelor de euro, fără achivalent în niscaiva moşii deţinute anterior naţionalizării de către bunicii lor.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Parlamentul se reuneşte pentru numiri la conducerea BNR, ASF şi CNA. Mugur Isărescu îşi continuă mandatul

Parlamentul României se va reuni marţi, de la ora 15:00, într-o şedinţă comună pentru a numi noii membri ai consiliilor de administraţie ale Băncii...

Turbina auto: cauze frecvente ale defectelor și prevenirea acestora

O turbină auto, cunoscută și sub denumirea de turbosuflantă sau mai simplu, turbo, este un dispozitiv care crește puterea motorului prin forțarea introducerii unei...

Cum să alegi cele mai bune gantere?

Ganterele sunt greutăți libere cu mâner scurt, utilizate în cadrul antrenamentelor de forță pentru biceps, triceps, umeri, spate și antebraț. În afară de creșterea...
Ultima oră
00:02:44
Pe aceeași temă