3.5 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSportNicolăescu: Spitalele de urgenţă trebuie să fie la Ministerul Sănătăţii

Nicolăescu: Spitalele de urgenţă trebuie să fie la Ministerul Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, susţine că toate spitalele de urgenţă ar trebui să fie la Sănătate, întrucât ele ţin de interesul strategic sanitar al României, medicina de urgenţă fiind atributul exclusiv al statului, iar spitalele municipale să fie în administrarea autorităţilor locale, potrivit Mediafax.

„Cred că au fost descentralizate spitalele care nu trebuiau să fie descentralizate şi n-au fost descentralizate spitale care ar fi trebuit să fie descentralizate. Au fost transferate la comunităţile locale spitale judeţene de urgenţă, când ele, din principiu, ar fi trebuit să rămână în finanţarea Ministerului Sănătăţii, aşa cum ştiţi că se finanţează din sistemul de stat UPU şi, mai nou, din anul 2013, ATI. Din punctul meu de vedere, e o mare prostie, făcută probabil după interesele unora şi ale altora, dar nicidecum în concordanţă cu interesul strategic sanitar al României”, a declarat, marţi, ministrul Eugen Nicolăescu.

Ministrul a precizat că la Ministerul Sănătăţii au fost păstrate o serie de spitale municipale care, din punctul său de vedere, ar trebui să fie la autorităţile locale, pentru că nu au justificare să rămână la MS.

Eugen Nicolăescu a subliniat că medicina de urgenţă este atributul exclusiv al statului şi, în acest context, statul îşi păstrează spitalele şi răspunde de ele.

„Ştim că medicina de urgenţă performantă se face prin spitalele regionale şi judeţene de urgenţă. Acelea trebuie să fie la Ministerul Sănătăţii. Cum am spus, la Ministerul Sănătăţii trebuie să rămână, în general, instituţiile sanitare care sunt în colaborare cu unităţile de învăţământ, cu universităţile. Deci sunt câteva principii care trebuie respectate, dar ele nu s-au respectat. Sunt principii pe care trebuie, până la urmă, să le punem în funcţiune”, a mai spus Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că va face un memorandum la Guvern pe această temă şi va trebui să discute cu ministrul care se ocupă de administraţie şi dezvoltare regională, pentru ca împreună să stabilească un cadru principial cu care „să operăm în România, ca să nu mai facă fiecare ce vrea”.

„I se năzare unuia, hai să facem asta, dar de ce? Nu, domnule, ai o strategie pe care o aprobi în Guvern şi toată lumea o respectă, indiferent că eşti frumos sau urât, indiferent că îţi place sau nu-ţi place”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Nicolăescu a evidenţiat şi o altă problemă, respectiv aceea a spitalelor de psihiatrie.

„De asemenea, o mare problemă avem la spitalele de psihiatrie, unele sunt în subordinea ministerului, altele la autorităţile locale. Este o nebunie şi noi va trebui să facem ordine şi aici. Unele dintre ele sunt într-un hal fără de hal, altele au măsuri de siguranţă specială, unele deservesc mai multe judeţe. Este logic să rămână la comunităţile locale, este logic să rămână la minister? Eu cred că şi aici trebuie făcută o analiză şi luată o decizie, iarăşi, raţională”, a precizat Nicolăescu.

Ministrul a subliniat că sunt mai multe lucruri care trebuie făcute în următoarele şase luni, astfel încât la sfârşitul semestrului I să fie luată o decizie şi să poată fi pregătit bugetul pe 2014.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...

Tanczos Barna are nevoie de o situație finală și clară a deficitului pentru a putea face bugetul pentru 2025

Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat la finalul acestei luni. Inițial, discuția a fost pentru prima parte, însă lucrurile s-au schimbat după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă