1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSportLiviu Dragnea a plătit, ÎN AVANS, 55.000 de euro IMPOZIT pentru proprietăţile...

Liviu Dragnea a plătit, ÎN AVANS, 55.000 de euro IMPOZIT pentru proprietăţile sale

Cei mai bogaţi miniştri ai noului guvern condus de Victor Ponta sunt, de departe, viceprim-ministrul Gabriel Oprea şi ministrul Transporturilor Relu Fenechiu, potrivit declaraţiilor de avere pe care le-au făcut publice anul acesta. Bine poziţionaţi financiar sunt, de asemenea, Liviu Dragnea şi Constantin Niţă.

Relu Fenechiu are casă la Roşia Montană

Gabriel Oprea deţine trei case în Ilfov şi Bucureşti, două apartamente, două case de vacanţă în Venus şi la Predeal, precum şi un spaţiu comercial în Bucureşti. Viceprim-ministrul este proprietar pe două terenuri şi două autoturisme, dintre care unul Mercedes din 2007. Politicianul are în seifuri bijuterii de 60.000 de euro, iar anul trecut a declarat venituri din chirii, realizate în 2011, de peste 100.000 de euro.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, are şase terenuri declarate în Iaşi, Bacău şi Alba, un apartament, trei case, dintre care una la Roşia Montană, şi două case de vacanţă. Om de afaceri înainte de a fi politician, Relu Fenechiu are bijuterii de 80.000 de euro şi a primit în ultimii doi ani dividente de la firmele sale de peste 470.000 de euro.
Constantin Niţă, care a primit în noul guvern portofoliul Energiei, poate fi numit „latifundiar de Braşov”. Acesta deţine 14 terenuri, cu o suprafaţă totală de 108.440 metri pătraţi. Demnitarul este acţionar la şase firme şi venituri, în 2011, de numai 26.000 de euro.

Dragnea, venituri declarate de 16.000 de euro

Pe seama viceprim-ministrului Liviu Dragnea presa a speculat că are averi ascunse ochiului public, gestionate prin intermediari. Din declaraţia sa de avere, depusă la fostul loc de muncă, Consiliul Judeţean Teleorman, reiese că deţine doar un apartament, o casă în construcţie, un spaţiu comercial, trei terenuri şi numai două autoturisme, dintre care unul Logan. Totuşi, Liviu Dragnea a reuşit aceste achiziţii, deşi anul trecut a avut venituri declarate de numai 16.000 de euro. Pe de altă parte, viceprim-ministrul României avea de recuperat 180.000 de euro de la societatea la care este acţionară soţia sa.

Liviu Dragnea susţine în aceeaşi declaraţie de avere că a plătit „impozit pe clădire” pentru proprietăţile sale din Turnu Măgurele, în plus faţă de cât trebuia, nu mai puţin de 55.000 de euro. Viceprim-ministrul nu a putut fi contactat de România liberă pentru a lămuri cum a ajuns să achite în avans această sumă.

Ministrul Muncii primeşte pensie

Unii dintre miniştrii din Executivul condus de Victor Ponta au declarat venituri mai puţin obişnuite. Rovana Plumb, care conduce Ministerul Mediului, a menţionat că a obţinut, anul trecut, numai de la Parlamentul European 173.000 de euro, pe care i-a cheltuit pe „transport, diurne şi misiuni”.
Ministrul Tineretului şi Sportului Nicolae Bănicioiu a precizat că a primit, la nunta sa, 50.000 de franci elveţieni. Mariana Câmpeanu, de la Muncă, obţine venituri din pensie. Împreună cu soţul său, a câştigat într-un an 9.500 de euro pe această cale.
Profesorul Daniel Barbu, ministrul Culturii, nu e cu nimic mai prejos la venituri faţă de miniştrii cu spirit de afaceri. Acesta a avut venituri de 12.000 de lei din închirierea unor spaţii comerciale şi deţine obiecte de artă cu o valoare estimată de 90.000 de euro.

Dan Şova şi-a declarat şi pierderile

Un caz aparte este ministrul pentru Proiecte de Infrastructură. Dan Şova a trecut în declaraţia de avere din 2012 că a donat ultimele patru indemnizaţii de senator din anul fiscal anterior „pentru scopuri umanitare”. De asemenea, acesta a trecut şi ce sume a pierdut din activităţile sale: 59.000 de lei ca avocat şi 16.000 de lei ca practician în insolvenţă. Totuşi, Dan Şova a obţinut din chirii 118.000 de euro.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă