Publicaţia britanică The Sunday Times a anunţat că va cere în justiţie 1,2 milioane de euro de la Lance Armstrong, la şase ani după ce ziarul şi fostul ciclist au semnat un acord financiar, care a fost depistat pozitiv şi i s-au retras cele şapte victorii în Turul Franţei, potrivit digi24.ro.
Sunday Times, care a sugerat că Armstrong foloseşte produse dopante, a fost nevoită în 2006 să-i plătească rutierului american peste 360.000 de euro, după o plângere a acestuia, scrie gsp.ro. Acum, publicaţia britanică cere 1,2 milioane de euro, reprezentând suma plătită în 2006, dobânzi şi cheltuieli de judecată.
La sfârşitul lunii octombrie, societatea de asigurări SCA Promotions, care a plătit mai multe milioane de dolari în prime pentru Armstrong după Turul Franţei din 2004, a declarat că doreşte să-şi recupereze banii , adică 7,5 milioane de dolari.
Uniunea Ciclistă Internaţională a anunţat, în luna octombrie, că i-a retras lui Lance Armstrong cele şapte titluri din Turul Franţei, după raportul (USADA) în care rutierul texan era acuzat de dopaj sistematic.