17.6 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăSpecialNou bilanț al atacului de la Munchen

Nou bilanț al atacului de la Munchen

Bilanţul persoanelor rănite a crescut la 35 după atacul armat de vineri seară de la un centru comercial din Munchen comis de un tânăr obsedat de crimele în masă, a informat duminică poliţia germană, relatează DPA. 

În acest număr al răniţilor sunt incluse şi persoanele care au avut de suferit când panica s-a instalat în centrul oraşului după atacul de la centrul comercial Olympia, a declarat un purtător de cuvânt. 

Tânărul germano-iranian care a comis atacul era un cititor avid de cărţi şi articole privind crimele în masă, inclusiv despre atacurile din Norvegia, care au fost comise cu exact cinci ani în urmă, a informat poliţia. 

Majoritatea celor nouă persoane care şi-au pierdut viaţa în atacul de vineri erau adolescenţi din familii de imigranţi turce şi kosovare. 

Potrivit relatărilor martorilor şi unei înregistrări realizate cu un smartphone în timpul atacului, autorul ar fi nutrit resentimente faţă de străini, deşi era la rândul său fiul născut în Germania al unor solicitanţi de azil iranieni. 

Poliţia relatează că atacatorul, înarmat cu un pistol semiautomat dobândit ilegal, a încercat să atragă persoane la un McDonald's promiţând pe Facebook mese gratuite. 

Anchetatorii încearcă încă să stabilească motivaţia atacatorului, dar procurorii şi ministrul de interne Thomas de Maiziere au spus că adolescentul a fost tratat pentru depresie şi că este posibil să fi fost intimidat de alţi tineri. 

Căutarea la domiciliul atacatorului a dus la găsirea unor cărţi precum o traducere în germană a cărţii "Why Kids Kill: Inside the Minds of School Shooters" (De ce ucid copiii? Cum funcţionează minţile autorilor atacurilor din şcoli" – n.r.), scrisă de psihologul american Peter Langman. 

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat sâmbătă, după o reuniune a Consiliului de securitate naţională, tristeţea profundă pentru cele petrecute.

Cele mai citite

Servicii medicale gratuite pentru câinii și pisicile aflate pe străzile din Capitală

Consiliul Județean Ilfov, prin Direcția Protecția Animalelor, a încheiat un parteneriat benefic pentru comunitate cu organizația internațională de protecție a animalelor Humane Society International/Europe....

Atacurile israeliene din Fâșia Gaza au făcut 61 de morți în 48 de ore

Loviturile militare israeliene din Fâșia Gaza au ucis cel puțin 61 de persoane în decurs de 48 de ore, au declarat sâmbătă medicii locali,...

Un nou cutremur în județul Gorj. Ce intensitate a avut

Un cutremur cu intensitate de 3,8 a avut loc sâmbătă dimineață în județul Gorj. „În ziua de 07 Septembrie 2024, la ora 09:06:22 (ora...
Ultima oră
Pe aceeași temă