Cazul Savitei Halappanavar, un medic stomatolog de 31 de ani din India, care s-a mutat, împreună cu soţul ei în Galway, Irlanda, continuă să stârnească reacţii în toată lumea. Halappanavar, o femeie însărcinată, a murit după ce doctorii, invocând legea în vigoare în Irlanda, care interzice avortul, au refuzat să îi facă o întrerupere de sarcină, în ciuda faptului că ştiau că fetusul de 17 săptămâni nu se dezvolta sănătos şi au ales, în schimb, s-o interneze pe Halappanavar la terapie intensivă, când starea ei s-a înrăutăţit.
Activistele din India sunt extrem de revoltate. „În timp ce pentru bărbaţi nu există nici măcar o lege specială care să specifice când, unde sau în ce fel ar trebui să li se ofere îngrijirile medicale, guvernele aprobă o lege care prescrie şi împiedică accesul femeilor la serviciile sigure privind întreruperile de sarcină”, a arătat Anjali Sen, directorul Federaţiei de Planificare Familială din Asia de Sud. „Îngrijirea corectă de care avea nevoie i-ar fi putut salva viaţa. Este inacceptabil că doctorii, în loc să facă tot ce depindea de ei ca s-o salveze, au ales să se uite la ea până a murit”.
Halappanavar avea dureri groaznice pe 21 octombrie. Sarcina ei avea probleme şi, potrivit soţului ei, a cerut în mod repetat să i se facă avort, după ce i s-a comunicat că fetusul nu va supravieţui. Dar Halappanavar şi soţul ei au fost informaţi atunci că Irlanda este o ţară catolică şi, cât timp fetusul avea puls, procedura nici nu intra în discuţie. Halappanavar a murit din cauza septicimiei, de care familia ei este convinsă că nu ar fi suferit dacă s-ar fi intervenit la timp.
Protestele din Irlanda au adus-o în lumina reflectoarelor pe Edna Kenny, prim-ministrul irlandez, care se confruntă cu activiştii locali. Ca şi cei din India, aceştia susţin, că femeia a murit din cauza abordării religioase asupra sistemului de sănătate. Activiştii irlandezi care susţin legalizarea avorturilor arată că, legal, viaţa fetusului nu are întâietate în faţa vieţii mamei, dar are întâietate asupra sănătăţii mamei – o distincţie pe care mişcarea pro-life a încercat mult timp să o popularizeze şi în Statele Unite.
Cazul Halappanavar inversează stereotipurile vestice privind societăţile estice, întrucât conservă superstiţiile şi extremismul religios. Moartea lui Halappanavar este rezultatul comportamentului fanatic, atavic, al unei teocraţii occidentale, în timp ce protestatarii indieni şi legislatorii au susţinut ethosul iluminării raţionaliste, prin ştiinţă. Noi, cei din vest, suntem aşa de obişnuiţi cu fanaticii „noştri”, încât îi privim rareori aşa cum îi privim pe fanaticii religioşi din est.
Dar moartea lui Halappanavar nu ne lasă nici o opţiune. O non-catolică, otrăvită încetul cu încetul de un fetus care nu mai era sănătos, a fost rugată să se resemneze că nu va primi îngrijirile pentru că Papa, acţionând la ordinele Sfântului Pavel, i-a legat de mâini pe doctori. Oricine îşi poate imagina indignarea stârnită dacă o femeie occidentală, non-musulmană, ar fi murit pentru că un imam i-ar fi refuzat îngrijirea medicală, invocând motive religioase.
Faptul că discuţiile au ajuns până în India arată multiplele perspective în care cineva poate privi avortul – chiar şi din perspectivă religioasă. Aşa cum am notat în urmă cu 20 de ani (http://lib.tcu.edu/staff/bellinger/abortion/wolf-our-bodies.pdf), perspectiva occidentală / catolică asupra avortului nu este singura interpretare religioasă a acestei chestiuni.
În hinduism, avortul este considerat generator de karma rea, dar nu este acelaşi lucru cu perspectiva maniheistă, apărată de fundamentaliştii creştini şi de Biserica Catolică. Etica medicală hindusă apelează la „ahimsa” sau principiul „a nu face rău”- acesta este datoria unui doctor, să rănească cât mai puţin posibil, în orice situaţie. Aşa că o perspectivă hinduistă asupra cazului Halappanavar ar dicta ca viaţa mamei să fie salvată, dacă fetusul o pune în pericol. În acest sens, hinduismul seamănă cu iudaismul, chiar şi a iudaismului ortodox, în care „viaţa mamei este mai importantă decât cea a fătului”.
Avortul, deşi încărcat de conotaţii negative, nu este ilegal în India, probabil pentru că este perceput ca o problemă de moralitate intimă – karma cuiva depinde doar de el şi se leagă de ceea ce noi numim, în Occident, „alegere”. (Într-adevăr, problema avortului în India afectează o altă dimensiune: eliminarea fetuşilor de sex feminin, din cauza unei preferinţe culturale pentru băieţi, o situaţie despre care aş spune că afectează în aceeaşi măsură şi mamele).
Bătălia culturală asupra morţii lui Halappanavar este departe de a se încheia. Femeile din Irlanda au dreptul să se întrebe dacă, data viitoare, ele vor fi cele puse în pericol din cauza unei perspective religioase care nu are nimic de-a face cu nevoile lor medicale. Dar strigătele din India – unde protestatarii cer ca avortul în Irlanda să fie tratat ca o decizie medicală privată între pacientă şi cei care oferă serviciile medicale – ar putea reprezenta următorul pas spre un dialog global privind drepturile universale ale femeilor legate de reproducere şi libertate.
Un asemenea dialog global iniţiat în Est nu ar fi unic. Cererea internaţională din ce în ce mai mare pentru domnia legii şi a drepturilor omului a fost afişată recent când legiuitorii afgani au încercat – inutil, dar onorabil- să explice principiile Constituţiei SUA ocupanţilor americani, care încercau să pună bazele unui sistem de detenţie, fără ca inculpaţii să aibă un proces.
Este sănătos să credem că Occidentului i se cere să se ridice la măsura imaginii de sine – un bastion de raţionalitate şi libertate. Confruntarea cu propriile sale lipsuri şi alunecări în fanatism sau barbarie ar fi un bun început.
Naomi Wolf este o activistă politică şi un critic social. Cea mai recentă carte a ei este „Give Me Liberty: A Handbook for American Revolutionaries” (Daţi-mi libertate: Un manual pentru revoluţionarii americani”).
Copyright: Project Syndicate, 2012. www.project-syndicate.org