-1.1 C
București
joi, 16 ianuarie 2025
AcasăSpecialIarnă grea pentru fotbalul din Ardeal

Iarnă grea pentru fotbalul din Ardeal

Meciurile din Liga I vor continua în 2013, însă cel puţin două echipe din Transilvania nu sunt sigure că vor relua campionatul.

 

Etapa a 20-a a Ligii I la fotbal nu se va  mai disputa în acest final de săptămână, după ce Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a luat ieri decizia de a o reprograma pentru primăvara anului viitor. Această veste a fost primită cu bucurie de 12 echipe din campionat, cele care au cerut oficial oprirea fotbalului în acest an, însă jucătorii tuturor celor 18 formaţii răsuflă uşuraţi după aflarea deciziei. În această categorie intră şi jucătorii celor trei echipe din Ardeal care nu şi-au primit salariile de mai multe luni. Ba mai mult, două dintre ele, Gloria Bistriţa şi Universitatea Cluj, nu sunt deloc sigure că vor relua campionatul în primăvara lui 2013.

Ca o ironie, meciul direct disputat săptămâna trecută ar putea fi ultimul pe care cele două formaţii l-au bifat în acest sezon de Liga I. Gloria şi „U” ar putea să rămână fără jucători în această iarnă, în condiţiile care aceştia îşi vor depune memorii ca să devină liberi de contract. Singura salvare ar însemna venirea unui investitor privat la fiecare din cele două echipe, în condiţiile în care eventualul ajutor financiar al autorităţilor locale nu va putea redresa deloc situaţia acestor cluburi. „În perioada următoare va trebui să facem rost de bani, să aducem jucători, dar şi să-i plătim pe cei care îi avem aici. Cert este că nu putem să reîncepem aşa campionatul. Soluţia este să facem rost de bani şi să ne plătim datoriile, pentru că Gloria Bistriţa este în pericol de desfiinţare”, a declarat preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu.

Situaţie critică şi la „U”

Astfel, în cele două luni şi jumătate rămase până la disputarea etapei a 20-a, prioritatea conducerii echipei bistriţene este găsirea banilor care îl va menţine la echipă şi pe antrenorul Nicolae Manea. Aproximativ la fel stau lucrurile şi în tabăra Universităţii Cluj, o altă echipă care a terminat anul 2012 doar prin bunăvoinţa jucătorilor. Patru străini aduşi de către fostul manager, Anamaria Prodan, s-au despărţit deja în condiţii mai mult sau mai puţin amiabile de „U”, iar o mare parte din cei rămaşi pentru meciul cu Steaua Bucureşti, ce trebuia să aibă loc vineri, nu sunt deloc convinşi că vor evolua împotriva roş-albaştrilor în luna martie. Aceştia au anunţat că îşi vor depune memorii să devină jucători liberi, astfel că singura soluţie pentru menţinerea echipei în viaţă reprezintă venirea unui investitor. Posibilii oameni de afaceri care ar fi vrut să o cumpere pe „U” au făcut un pas înapoi după ce vechiul şi actualul proprietar sunt urmăriţi penal pentru delapidare, astfel că viitorul lui „U” pare, mai degrabă, unul negru.

Pe de altă parte, nici banii din drepturile TV nu vor ţine prea mult de cald celor două cluburi. Gloria va primi o sumă infimă pentru că a evoluat în liga a doua în sezonul trecut, în timp ce clujenii se tem că banii ce revin Universităţii ar putea intra în conturile fostului patron, Florian Walter, care vrea să-şi recupereze o parte din suma investită la „U”.

Nici Gaz Metan Mediaş nu va trece în linişte peste această pauză competiţională, în condiţiile în care şi elevii lui Cristi Pustai sunt neplătiţi de câteva luni. Totuşi, Eric şi colegii săi trag speranţe că vor primi o parte din bani până la Crăciun, astfel că Gazul nu pare a avea probleme mari în a termina actualul sezon.

CFR, campioana banilor

Singura reprezentantă a Ardealului care nu are probleme financiare, ba dimpotrivă, este CFR Cluj. Actuala campioană a României îşi va rotunji conturile în perioada următoare cu aproximativ 20 de milioane de euro, bani veniţi doar din participarea în Liga Campionilor. Ba mai mult, la începutul lui 2013 feroviarii vor mai primi peste trei milioane de euro doar din drepturile TV pentru Liga I, astfel că CFR-ul şi-a asigurat, deja, bugetul cel puţin pe următorul sezon al Ligii I.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Hoțul care a furat trei picioare amputate de la spitalul Cantacuzino a fost prins de polițiști

Individul care a sustras, săptămâna trecută, trei picioare amputate dintr-o ladă frigorifică cu deșeuri medicale a spitalului Cantacuzino din București a fost prins, transmite...

Ilie Bolojan ar fi favorabil candidaturii lui Călin Georgescu la prezidențiale: Câștigătorul se tranșează la vot

Ilie Bolojan a declarat la Europa FM, referitor la o eventuală interzicere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, că el este de...

Rusia va pune condiții dure la negocierile cu Trump. Ucraina să nu adere niciodată la NATO

Rusia va cere Ucrainei să devină un stat neutru, cu o armată limitată, și să nu adere niciodată la NATO. Aceasta ar fi condiția...
Ultima oră
Pe aceeași temă