6.4 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSportTrei scenarii despre viitorul premier. Cine câştigă şi cine pierde dacă preşedintele...

Trei scenarii despre viitorul premier. Cine câştigă şi cine pierde dacă preşedintele îl desemnează pe Victor Ponta în fruntea Guvernului

Victoria copleşitoare a USL îi lasă preşedintelui Traian Băsescu destul de puţine opţiuni pentru nominalizarea prim-ministrului, chiar dacă în perioada campaniei electorale spunea că nu poate trece peste propriile sentimente. E posibil însă ca negocierile să se amâne până după convocarea Parlamentului, potrivit unor surse bine informate. Deci este posibil ca după 20 decembrie să înceapă tratativele pentru numirea premierului, când toate părţile ştiu exact pe ce mizează.

 

ScenariuL 1: Traian Băsescu îl acceptă pe Victor Ponta ca premier al USL

 

Preşedintele Băsescu are o experienţă destul de lungă cu Victor Ponta, cei doi se cunosc foarte bine, dar nu au încredere unul în celălalt. Cu toate acestea, majoritatea covârşitoare pe care o va avea USL în Parlament l-ar putea determina pe preşedinte să accepte rezultatul votului şi să-l nominalizeze pe Victor Ponta, pornind de la premisa că oricum premierul se va eroda masiv înainte să vină vara din cauza problemelor economice: FMI şi Comisia Europeană l-au avertizat deja pe premier, potrivit unor surse bine informate, că nu vor mai încheia un nou acord cu Guvernul Ponta 2, fiindcă Executivul nu a respectat nici una din promisiunile făcute în faţa principalilor finanţatori ai ţării. Ca atare, România nu va rămâne descoperită şi nici va mai avea cum să se împrumute din afară la dobânzi rezonabile.

Citeşte şi REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Vezi LISTA NOILOR PARLAMENTARI din fiecare judeţ

Un eventual cabinet Ponta 2 nu va avea suficiente resurse pentru a reporni economia, pentru a reduce şomajul şi a readuce standardul de viaţă al românilor la nivelul anului 2008. Va fi foarte complicat pentru Guvernul Ponta 2 să răspundă aşteptărilor electoratului, aşa că imaginea şi credibilitatea sa se vor eroda foarte repede. Liderii USL vor continua, însă, în paralel, strategia propagandistică de diabolizare a preşedintelui pe canalele media pe care le controlează, în aşa fel încât Traian Băsescu va continua să rămână în imaginarul colectiv principalul vinovat al faptului că românii trăiesc din ce în ce mai rău.

Când liderii USL simt că pierd prea mult teren atât din cauză că nu reuşesc să facă faţă confruntărilor economice, cât şi fiindcă intră în coliziune cu interesele UE, prin modificarea instituţiilor de tip DNA şi ANI, vor recurge la demiterea lui Traian Băsescu. Pe termen scurt, Traian Băsescu va fi omul compromisului, care menţine stabilitatea ţării şi toată lumea va fi mulţumită, inclusiv reprezen-tanţii Occidentului. Pe termen lung, Traian Băsescu va rămâne vulnerabil în faţa unei majori-tăţi de două treimi în Parlament.

Citeşte şi USL rămâne fără opoziţie

Scenariul 2: Traian Băsescu îl refuză pe Victor Ponta şi face o altă propunere din USL

Preşedintele invocă lipsa de integritate a premierului Ponta, care şi-a copiat lucrarea de doctorat, dar şi declaraţiile lui anti-occidentale din perioada suspendării de astă-vară. Traian Băsescu face o altă propunere, tot din rândurile partidului cel mai bine clasat, de pildă pe Mircea Geoană, fostul lider al PSD, care are multe uşi deschise la Washington şi care este bine văzut la Bruxelles. Întrebarea este dacă există o falie pe care preşedintele ar putea să o exploateze în USL, în aşa fel încât să aibă o majoritate parlamentară care să-i susţină propunerea. Prima reacţie la o astfel de mişcare a preşedintelui ar fi demiterea sa imediată.

Citeşte şi Opoziţia îşi caută vinovaţii după dezastrul de la alegeri

Scenariul 3: Traian Băsescu rupe USL cu ajutorul UDMR şi-l pune pe Victor Ponta premier

Interesul subit pentru UDMR manifestat simultan atât de Victor Ponta, cât şi de Traian Băsescu este cât se poate de pragmatic. În paralel, enervarea PNL faţă de apetitul socialiştilor de a se alia cu maghiarii sugerează teama acestora de a fi abandonaţi de PSD. Potrivit lui Viorel Hrebenciuc, PSD strânge în jur de 38 la sută din voturile exprimate pe 9 decembrie, ceea ce ar putea însemna peste 40 la sută din mandatele parlamentare. Cu un astfel de scor, PSD poate guverna singur cu sprijinul UDMR, la fel cum a făcut Adrian Năstase în perioada 2000-2004. Cu o astfel de alianţă, Traian Băsescu este mai puţin ameninţat, fiindcă  PNL va intra în opoziţie şi va fi nevoit să colaboreze cu PDL, iar Victor Ponta va deveni mult mai cooperant. 

Citeşte şi EXCLUSIV RL. Impostorii politici din secţiile de votare

Sabina Fati
Sabina Fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă