6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSportLudovic Orban anunţă că NU VA VOTA un Guvern USL din care...

Ludovic Orban anunţă că NU VA VOTA un Guvern USL din care să facă parte UDMR

Deputatul PNL Ludovic Orban a anunţat, luni, că nu va vota un Guvern al USL din care să facă parte UDMR, iar acest lucru nefiind legat de cu „statutul de partid etnic” al formaţiunii maghiare, ci în funcţie de patru motive, care vizează colaborarea cu PDL şi Traian Băsescu, potrivit Mediafax.

 

Orban enumeră, pe Facebook, patru argumente pentru care poziţia sa este categorică împotriva cooptării UDMR la guvernare.

„1. UDMR a trădat în 2009 înţelegerea cu PNL şi cu PSD, fiind factorul decisiv care a permis învestirea guvernului Boc 2 (după ce, culmea, votaseră moţiunea de cenzură care a dus la căderea cabinetului Boc 1 ); 2. Timp de 3 ani UDMR a votat toate aberaţiile guvernului Boc, care au creat dezastrul economic, social şi instituţional de astăzi; 3. UDMR a boicotat referendumul de demitere a lui Băsescu, fiind un factor decisiv în operaţiunea de salvare a lui Băsescu; 4. Cetăţenii care ne-au votat sunt într-o proporţie zdrobitoare împotriva cooptării UDMR la guvernare”, a explicat Orban.

El precizează că nu va vota un Guvern din care face parte UDMR.

„Mai precizez că nu voi vota un Guvern din care face parte UDMR”, a subliniat deputatul PNL.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică seară, că a discutat cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi de luni vor începe discuţiile pentru crearea unei majorităţi constituţionale cu Uniunea.

„Am vorbit la telefon cu preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, l-am felicitat pentru realegerea domniei sale şi mi-a confirmat faptul că UDMR de mâine este dispusă şi vom începe discuţiile pentru a avea o majoritate constituţională, o majoritate guvernamentală şi parlamentară care să permită modificări şi reforme importante în anii care urmează”, a spus Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat, duminică noapte, că USL nu a discutat cu UDMR despre o alianţă, nicidecum despre o alianţă de guvernare, el arătând că declaraţia premierului Ponta referitoare la acest subiect înseamnă disponibilitatea USL la a discuta nişte „formule de asociere”.

Luni, Antonescu a spus că USL nu are nevoie de UDMR pentru învestirea noului Guvern în Parlament sau chiar pentru modificarea Constituţiei, ci este vorba despre „un alt tip de abordare, o deschidere responsabilă”.

„Noi vom discuta, avem deschiderea anunţată de premier şi susţinută de noi toţi – n-a vorbit doar aşa, în nume personal – de a discuta cu UDMR despre orice posibil proiect în interiorul Parlamentului pe care l-am putea susţine în asociere. Dacă vom ajunge din asta inclusiv la o formulă de cooperare guvernamentală, rămâne de văzut. Deocamdată noi aşteptăm ca şi dânşii rezultatele oficiale şi după aceea sigur că avem câteva subiecte majore, pentru că aici nu e vorba de aritmetică. Nu avem nevoie, cum au înţeles greşit unii, nici de UDMR, nici de altcineva ca să trecem un Guvern prin Parlament, ba chiar ca să modificăm Constituţia într-o formă sau alta, dacă acest peste 66% din mandate, numărul acesta se confirmă”, a declarat Antonescu.

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, luni, că apreciază „gestul” premierului Victor Ponta şi că după ce va afla rezultatele finale ale alegerilor UDMR va începe discuţii cu USL, considerând că interesele Uniunii trebuie să fie reprezentate în Parlament şi Guvern.

UDMR va avea în viitorul Parlament zece deputaţi şi şase senatori aleşi în mod direct în colegii din judeţele Harghita, Covasna, Mureş, Bihor şi Satu Mare, între ei fiind Kelemen Hunor, Borbely Laszlo şi Marko Bela, arată numărătoarea paralelă a Uniunii.

Cele mai citite

Rareș Bogdan contestă demersurile lui Marcel Ciolacu: „Un joc politic pentru a-l favoriza pe George Simion”

Europarlamentarul PNL îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de manipulare prin publicarea unui document ucrainean care explică interdicția lui George Simion în Ucraina. Rareș...

Opoziția conservatoare din Germania îl acuză pe Olaf Scholz de sprijinirea „propagandei” Moscovei

Cancelarul Olaf Scholz este criticat de opoziţia conservatoare din Germania, care l-a acuzat sâmbătă că a contribuit la "propaganda" Moscovei prin apelul său telefonic...

Sondajele prezidențiale: Ciolacu și Simion, favoriți pentru turul doi, dar lupta rămâne strânsă

Sondaje recente indică avansul lui Marcel Ciolacu și o competiție acerbă între George Simion și Elena Lasconi pentru locul secund. Discrepanțele între rezultatele diferitelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă