21 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialConfruntări violente în Armenia: poliția a băgat în spital zeci de protestatari

Confruntări violente în Armenia: poliția a băgat în spital zeci de protestatari

Zeci de persoane au fost spitalizate după confruntările ce au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Erevan, între poliție și manifestanți ai opoziției, informează Agerpres.

Poliția a folosit bastoane, bombe fumigene și grenade paralizante în cursul acestei manifestații de sprijin față de un grup de indivizi care s-au baricadat de două săptămâni într-un comisariat din capitală și care au luat ostatici pentru a cere demisia președintelui armean Serj Sarkissian.

Potrivit autorităților, aproximativ 60 de persoane au fost transportate la diferite spitale din oraș prezentând arsuri, fracturi și alte răni, în timp ce 165 de persoane au fost reținute. Dintre acestea '26 au fost arestate și celelalte eliberate', a precizat poliția.

Indivizi înarmați, susținători ai unui opozant încarcerat, Jirar Sefilian, au pătruns în comisariat la 17 iulie, ucigând un polițist și luând ostatice mai multe persoane. Ei au cerut demisia președintelui Serj Sarkissian. De atunci, ei au eliberat toți polițiștii luați ostatici, dar dețin de miercuri trei membri ai personalului medical care intrase în clădire pentru a-i îngriji pe răniți.

Unul dintre indivizii înarmați, Varuzhan Avetisyan a declarat vineri ziariștilor că este probabil ca autoritățile să pregătească un asalt după ce a văzut drone care ar putea lansa explozibili.

Peste 1.500 de persoane au ieșit săptămâna trecută pe străzile capitalei armene pentru a protesta împotriva guvernului și a cere o rezolvare pașnică a crizei. Poliția a ripostat la această acțiune utilizând gaze lacrimogene și grenade asurzitoare și a efectuat zeci de arestări.

Arestat în iunie pentru deținere de arme, opozantul Jirar Sefilian este acuzat că ar fi dorit să ocupe clădiri guvernamentale și centre de telecomunicații în Erevan. Fost militar, președintele Serj Sarkissian, prorus, a fost ales în 2008. Contestat de opoziție, sosirea sa la conducerea țării a provocat tulburări, soldate cu 10 morți.

Cele mai citite

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...
Ultima oră
Pe aceeași temă