7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialCum putem profita de balcon

Cum putem profita de balcon

Integrarea balcoanelor în zona utilă a locuinţei reprezintă una din cele mai fericite soluţii pentru creşterea confortului.

Aceasta este o soluţie cvasiprezentă în domeniul reamenajărilor, ea neputând fi însă aplicabilă în toate structurile arhitectonice. Materialele constituente ale pereţilor exteriori, poziţionarea balcoanelor sau logiilor, precum şi dimensiunile şi forma lor sunt factori care condiţionează integrarea acestora în aria utilă a locuinţei.

Cazul ideal care facilitează o asemenea decizie este cel în care balconul se desfăşoară pe întreaga latură a unei încăperi, iar peretele exterior este din cărămidă, fără să facă parte din structura de rezistenţă a imobilului. O asemenea situaţie permite o integrare completă a suprafeţei balconului, ea contribuind semnificativ la creşterea spaţialităţii camerei respective.

La polul opus se găsesc logiile şi semilogiile a căror uşă de acces se găseşte pe una din lăţimi, în timp ce peretele longitudinal o separă de o încăpere diferită. O asemenea situaţie face imposibilă integrarea logiei în camera dinspre care se face accesul, în timp ce, integrarea în camera cu care are comun peretele longitudinal nu se poate face decât prin demolarea acestuia, lucru care depinde exclusiv de materialele constituente ale peretelui respectiv.

În cazul nostru particular, integrarea balconului a fost o operaţie destul de complexă, pe care nu mulţi proprietari s-ar fi decis să o facă. Aceasta deoarece, în primul rând, suprafaţa lui mică nu părea să justifice acest lucru. Apoi, costurile pentru izolarea spaţiului ar fi descurajat încă de la început. Cu toate acestea, proprietarii au decis să reamenajeze balconul având un motiv important pentru confortul general al locuinţei: amenajarea aici a unui spaţiu de gătit. Apartamentul a fost scutit în acest fel de mirosurile generate de prepararea mâncării.

Lucrările au început cu închiderea balconului. Acest lucru s-a făcut cu tâmplărie din PVC şi geamuri termoizolante. Structura a presupus inclusiv acoperişul balconului. Fostul parapet, din fier forjat, a fost păstrat datorită calităţii sale estetice (foto 1).

În continuare a fost creată o nişă, cu lăţimea de 12 cm, în perete. Acest lucru a fost necesar pentru a facilita amplasarea corpurilor de mobilier. Fără această nişă, lăţimea mică a balconului nu ar fi permis mobilarea spaţiului (foto 2). Pereţii au fost retencuiţi şi finisaţi, în timp ce pe pardoseală a fost turnat un strat de şapă din beton (foto 3). După uscarea şapei, pardoseala a fost finisată cu plăci de gresie care imită parchetul (foto 4). Uşa care asigura accesul dinspre living în balcon a fost înlocui­tă cu o uşă din sticlă cu ramă din PVC.

În spaţiul finisat, meşterii au montat două blaturi. Acestea au fost achiziţionate de la un magazin de specialitate şi debitate conform cu dimensiunile spaţiului balconului. După fixarea blaturilor s-a trecut la finisarea lor cu un lac special pentru lemn. Sub blaturi au fost montate nu mai puţin de 18 coşuri pentru depozitare (foto 5), iar pe ele a fost aşezată aparatura pentru gătit. 

Constantin Stefan
Constantin Stefan
Constantin Stefan
Cele mai citite

Nava rusească „Ursa Major” s-a scufundat în Marea Mediterană

Nava cargo rusească „Ursa Major” s-a scufundat în Marea Mediterană, între Spania și Algeria, în urma unei explozii produse în sala mașinilor, relatează Reuters. Din...

Dan Petrescu rămâne pe banca CFR Cluj și primește o veste excelentă. Karlo Muhar revine în Gruia

Dan Petrescu a fost confirmat în funcția de antrenor al CFR Cluj, iar conducerea clubului i-a promis întăriri în perioada de mercato, inclusiv revenirea...

Oportunitate pentru firmele din România: Sponsorizare ONG-uri și facilități fiscale

Pentru firmele plătitoare de impozit pe profit, cheltuiala cu sponsorizarea nu este deductibilă fiscal Firmele din România au la dispoziție o oportunitate valoroasă de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă