Cea de-a XIII–a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul, s-a reîntors aseară, pentru al doilea an, în locul care l-a consacrat, localitatea Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.
Festivalul se desfășoară în perioada 8-14 august, la Gala de deschidere de ieri fiindu-i oferit trofeul Anonimul regizorului coreean Park Chan, “pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale”. De altfel, aseară, la prima proiecție din festival, a fost difuzat cel mai recent film al său, “Agassi/The Handmaiden”, ce a fost inclus anul acesta în competiția oficială de la Cannes.
Alături de Park Chan, la proiecție au fost prezenți actrița Kim Hae-sook (The Handmaiden; Thirst) și producătorul Wonjo Jeong. În festival, în cadrul retrospectivei dedicate lui Park Chan vor mai putea fi vizionate filmele “Joint Security Area”, “Sympaty for Mr. Vengeance”, “Oldboy”, “Lady Vengeance” și “Thirst”. În această seară va fi proiectat filmul lui Cristi Puiu, “Sieranevada”, în prezența regizorului și a producătorului, Anca Puiu, și a unei părți din echipa filmului, iar pe 10 august va rula în avanpremieră națională filmul “Toni Erdmann”, în regia lui Maren Ade, coprodus de Ada Solomon. Pelicula, ce va putea fi văzută în cinematografele din România începând cu 21 octombrie, a fost recompensată cu Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din competiția celei de-a 69-a ediții a Festivalului de la Cannes.
Printre regizorii români prezenți cu filme în cadrul Anonimul se mai află Bogdan Mirică cu primul lui lungmetraj, “Câini”, Paul Negoescu, cu “Două lozuri”, Adrian Sitaru, cu “Ilegitim”, Catrinel Dănăiață, cu “Dublu”, Nap Toader, cu “03.Bypass”, precum și o serie scurtmetraje aparținând tot unor regizori români.
La Festivalul Anonimul, filmele pot fi văzute în timpul zilei în sălile Complexului Cinema din Green Village, intrarea fiind pe bază de invitații, care se distribuie la Info Point-ul Anonimul (amplasat in Dolphin Camping), în limita locurilor disponibile, iar în timpul nopții (începând cu ora 20.45), toate filmele se proiectează în camping, în aer liber, intrarea fiind liberă.