Realiste, comice şi triste în acelaşi timp, marcate de o francheţe de multe ori brutală, filmele româneşti par să fi intrat într-o nouă eră. O nouă era în care se câştigă premii la Cannes, se fac liste pentru nominalizările la Oscar, se lucrează în coproducţii internaţionale, se scriu cronici foarte bune în presa internaţională. Şi nu în ultimul rând, o eră în care cozile la cinematograf au revenit.
Chiar dacă producţii reprezentative ale cinematografiei româneşti precum „Pădureanca”, „Nunta de piatră”, „Dreptate în lanţuri”, „Ion: Blestemul pământului”, „La Moara cu noroc”, „Balanţa” sau „Dincolo de pod” vor rămâne puncte de reper mulţi ani de acum înainte, ultima decadă a adus un nou suflu filmului românesc, preconizând ceea ce deja unii numesc Noul Cinema Românesc. Fie că vorbim de filme precum „Marfa şi banii”, „Moartea domnului Lăzărescu”, „Filantropica”, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” sau ultimul succes „După dealuri”, peliculele româneşti au reuşit să găsească formula magică prin care să obţină atât critici favorabile la nivel naţional şi internaţional, cât şi aprecieri din partea publicului larg care formează cozi din ce în ce mai mari în faţa cinematografelor până mai ieri lăsate pradă uitării.
Trei filme pe care nu le puteţi rata
Chiar dacă toamna acestui an a fost una dintre cele mai sărăce a ultimilor ani din punct de vedere al lansărilor, ea a compensat prin succesul şi ingeniozitatea câtorva filme. Fără îndoială protagonistul toamnei a fost „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, pelicula reuşind să obţină două premii Palme d’Or – premiul pentru cel mai bun scenariu şi premiul pentru cea mai bună actriţă, la prestigiosul festival de film de la Cannes de anul acestă . În plus filmul a reuşit să creeze o adevărată dezbatere la nivel public cu privire la chestiuni fundamentele ce ţin de religie, sănătate şi probleme sociale. Tot în cadrul toamnei cinematografice de anul acesta, au mai jucat „Despre oameni şi melci”, în regia lui Tudor Giurgiu, una dintre cele mai aşteptate comedii româneşti de anul acesta, şi „O lună în Thailanda”, a tânărului regizor Paul Negoescu care odată cu această peliculă şi-a făcut debutul în lungmetraj. Chiar dacă nu rivalizează cu celelalte două titluri, pelicula, şi în mod special tânărul regizor, promit un viitor în ascensiune.
„După dealuri”, povestea unei societăţi
Lungmetrajul lui Mungiu, inclus pe lista celor 71 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiile Oscar de anul viitor, reprezintă într-o mare măsură o radiografie fidelă a societăţii româneşti de astăzi. Un sistem de sănătate public aflat în cădere liberă, condiţii economice din ce în ce mai vitrege, superstiţii şi arhaism, patriarhat şi ruralism, prea multe convingeri şi prea puţine îndoieli, toate acestea sunt o parte din subiectele în jurul cărărora gravitează pelicula „După dealuri”.
Filmul spune povestea Alinei (Cristina Flutur) şi Voichiţei (Cosmina Stratan), două fete care au crescut împreună la casa de copii şi care se întâlnesc după câţiva ani de la despărţire. Alina, la o prima vedere personajul dur, cu picioarele pe pământ, dar despre care aflăm treptat că suferă de tulburări psihice şi emoţionale, se întoarce de la muncă din Germania la prietena ei din copilărie, Voichiţa, pentru a o lua împreună cu ea înapoi. Voichiţa, celălalt personaj principal, şi-a găsit drumul în credinţă, ea locuind acum împreună cu celelalte maici la o mănăstire din judeţul Vaslui, toate aflate sub tutela preotului atotstăpânitor. Aceşti oameni sunt noua familie a Voichiţei, spre marea disperare a Alinei, care încearcă să recâştige afecţiunea acesteia.
Chiar dacă filmul durează mult – aproape două ore şi jumătate, el reuşeşte să amuze, să intrige şi cel mai important să ridice întrebări. Ca orice film bun, pelicula nu oferă răspunsuri, ci reuşeşte ca printr-o manieră inteligentă să pună reflectoarele pe subiecte delicate şi să incite la dezbatere, un act aflat pe cale de dispariţie în societatea românească. Jonglând cu multe şi sensibile mingi în acelaşi timp, regizorul Cristian Mungiu şi cele două actriţe din rolul principal, reuşesc să aducă echilibrul necesar unui film cu un potenţial de controversă foarte mare şi care probabil în scurt timp, va deveni un punct de referinţă în cinematografia românească contemporană.
„Despre oameni şi melci” sau despre ingeniozitatea românească
Comedia „Despre oameni şi melci” este cel de-al doilea film al regizorului Tudor Giurgiu, dupa „Legături Bolnăvicioase” din 2006, pelicula fiind o coproducţie româno-franceză. Filmul spune povestea amuzantă, bazată pe fapte reale, a unui grup de muncitori care lucrează la o fabrică falimentară de maşini ARO de la Câmpulung Muscel, la începuturile anilor ’90. Fabrica urmează să fie cumpărată de o companie franceză şi să fie transformată într-o crescătorie de melci. Ca urmare a disponibilizărilor, doar 300 dintre angajaţii uzinei îşi vor păstra locul de muncă. Lucrurile iau o turnură neaşteptată atunci când George Petrescu, un vocal lider sindical jucat excelent de actorul Andi Vasluianu vine cu o soluţie ingenioasă pentru a salva fabrica de la faliment: toţi muncitorii vor dona spermă unei clinici internaţionale, astfel încât banii strânşi să le ajungă pentru a transfera fabrica în proprietatea angajaţilor.
Filmul reecrează foarte bine atmosfera anilor ’90, reuşind în acelaşi timp să fie un succes pentru publicul larg, nu doar pentru acea nişă a cinefililor români. Chiar dacă subiectul filmului poate părea frivol, pelicula nu exploatează vulgaritatea şi prostul gust, ci din contră vorbeşte pe un ton comic, însă acid şi franc, despre problemele reale ale societăţii româneşti de după ’89 – sărăcie, confuzie, dar şi despre temele mai mari, precum dualitatea umor – tristeţe, atât de specifică românilor.
„O lună în Thailanda”, povestea unei generaţii
La mijlocul lui noiembrie a avut loc premiera filmului „O lună în Thailanda”, un proiect în premieră al regizorului de doar 28 de ani, Paul Negoescu. Pelicula reprezintă primul lungmetraj al lui Negoescu până acum acesta fiind cunoscut şi apreciat la nivel naţional şi internaţional doar scurtmetrajele realizate. Chiar dacă la o prima vedere ne-am putea aştepta la un film despre o vacanţă exotică în Thailanda, filmul este de fapt o escapadă de o zi în Bucureştiul zilelor noastre. Regizorul pune reflectoarele pe Radu (Andrei Mateiu), un tânăr care în seara de Revelion decide într-un act implusiv să se despartă de prietena lui, doar pentru a se lansa într-o aventură nocturnă prin Bucureşti în căutare fostei lui prietene, în speranţa reaprinderii relaţiei romantice. Într-o mare măsura, filmul lui Negoescu surprinde bine povestea tânărului român aflat pe repede înainte, într-o permanentă stare de nemulţumire, confuzie şi lipsit de repere şi valori durabile, şi care este dispus să apeleze la orice truc şi ar face orice pentru a se simţi un pic mai viu şi poate mai puţin deconectat de la ceea ce se întâmplă în jurul său.
