2.8 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialComisia juridică a Camerei a AMÂNAT decizia în cazul lui Stan. Mesajul...

Comisia juridică a Camerei a AMÂNAT decizia în cazul lui Stan. Mesajul USL: Aparaţi-l pe Ion Stan. Amânaţi, pe cât posibil, decizia cu privire la arestarea lui Ion Stan

Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a amânat, pentru luni, luarea unei decizii privind ridicarea imunităţii deptutatului Ion Stan.

„Aparaţi-l pe Ion Stan. Amânaţi, pe cât posibil, decizia cu privire la arestarea lui Ion Stan”, ar fi fost ordinele PSD, însuşite de USL plus UNPR.

Motivul ar fi semnalul clar transmis în teritoriu, şi anume că pot face orice nelegalitate în campania electorală, scopul suprem fiind obţinerea a peste 60% din mandatele viitorului Parlament.

De asemenea, semnalul este că DNA şi celelalte instituţii ale statului vor fi anihilate de actuala conducere a ţării, respectiv Guvern şi Parlament, unde USL şi UNPR au majoritate, şi unde nelegalităţile comise în timpul campaniei nu vor fi pedepsite.

Acesta este mesajul transmis prin Comisia juridică a Camerei Deputatilor, care va amâna, sine die, pronunţarea privind arestarea lui Ion Stan.

Deputatul Ion Stan a venit, joi, la Comisia juridică a Camerei, pentru a participa la şedinţa privind cererea de încuviinţare a arestării sale preventive.

Ion Stan este acuzat de procurorii DNA de trafic de influenţă. În acelaşi dosar este urmărit penal şi şoferul deputatului, Florin Sarca, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Procurorii DNA arată, în ordonanţa de începere a urmăririi penale, că Ion Stan a cerut 130.000 de lei de la persoana care l-a denunţat, bani care urmau să fie folosiţi pentru cumpărarea de combustibil pentru unele autoturisme ce urmau să fie folosite în campania electorală a deputatului.

De asemenea, de banii respectivi urmau să fie cumpărate alimente care să fie împărţite alegătorilor în preajma alegerilor din 9 decembrie.

„În zilele de 16, 19, 21 şi 22 noiembrie 2012, învinuitul Stan Ion a primit, prin intermediul lui Sarca Florin, patru tranşe a câte 15.000 lei fiecare, o parte din bani fiind folosiţi pentru achiziţionarea unor materiale de promovare ce urmau a fi împărţite în campania electorală”, arată procurorii DNA.

Totodată, procurorii DNA îl cercetează pe Ion Stan şi pentru că ar fi primit, în perioada mai-iunie 2009, în mod indirect, în beneficiul PSD, produse pentru campania electorală în valoare de aproximativ 100.000 de euro.

Citeşte şi: Soarta lui Ion Stan, decisă de Comisia juridică din Cameră până pe 1 decembrie

STENOGRAME în DOSARUL Ion Stan: Interceptările, între denunţător şi deputat. Apare şi numele ministrului Mediului, Rovana Plumb


Deputatul Ion Stan, la Parlament: Nu îmi dau demisia

Cele mai citite

Nicușor Dan explică de ce a ales să poarte cravată când și-a anunțat candidatura la președinție

Nicușor Dan a declarat marți seara că a decis să poarte cravată în mod intenționat, pentru că așa este „identificat” ca președinte. Întrebat, marți seara,...

Zelenski acuză Rusia că ascunde numărul victimelor din rândul soldaților nord-coreeni

Președintele Zelenski acuză Rusia că ascunde pierderile suferite de soldații nord-coreeni implicați în luptele din regiunea Kursk împotriva Ucrainei, scrie The Kyiv Independent. Președintele Ucrainei,...

Georgia: Mii de manifestanți pro-UE au ieșit din nou în stradă

Mii de manifestanţi pro-UE s-au adunat din nou marţi seara în Georgia, în speranţa de a câştiga "războiul nervilor" cu guvernul, acuzat că a...
Ultima oră
Pe aceeași temă