Judecătorii pot obliga băncile, companiile de utilităţi, supermarketurile să modifice toate contractele cu clauzele abuzive şi să restituie sumele reţinute dacă autoritatea de protecţie a consumatorilor deschide o acţiune pe baza unei decizii definitive obţinute într-un caz similar. Noutatea vine odată cu legea de punere în aplicare a Codului de procedură civilă (76/2012), care modifică în acest sens articolele 12 şi 13 din legea 193/200. Paradoxal, deşi codul urmează să intre în vigoare la 1 februarie, legea de aplicare a sa şi implicit legea 193 modificată produc efecte. Iar efectele nu sunt deloc pe placul bancherilor. Într-o scrisoare trimisă de Asociaţia Română a Băncilor Ministerului Justiţiei şi BNR şi preluată de Ziarul Financiar, bancherii se plâng că „nu numai că nu vor mai avea dreptul să perceapă, pentru viitor, costurile aferente clauzelor declarate abuzive, dar se vor vedea obligate să şi ramburseze tuturor clienţilor respectivele costuri percepute în trecut”. Cum justifică bancherii acest demers? În primul rand, instanţele ” nu sunt pregătite să aprecieze just clauzele din contracte”. Adică, un judecător care judecă contracte comerciale nu are competenţe să se pronunţe pe marginea unor contracte de credit, probabil păsăreasca financiar-bancară îl face incapabil să le înţeleagă .Apoi, chiar şi în cazul în care judecătorii s-ar mai pricepe ceva-ceva, aplicarea articolului în cauză ar pune în pericol…stabilitatea sistemului financiar, ARB apreciind că impactul financiar ar fi de 600 milioane euro anual, mai mare decât cel al mult-hulitei OUG 50/2010 în varianta iniţială.
„Au existat situaţii în care, la o sută de procese intentate pe acelaşi tip de contract, deşi clienţii câştigau în 99 din cazuri, banca păstra forma identică a contractului pentru restul de debitori invocând faptul că instanţa i-a dat dreptate într-un caz” ne spune avocatul Gheorghe Piperea. „Deşi băncile invocă pierderi cu multe zerouri, aplicarea legii 193 în forma actuală le poate ajuta să îşi reducă provizioanele; dacă clienţii vor obţine o reducere a costurilor (se poate contesta în instanţă în special aplicarea comisionului de risc şi dobând care fluctuează după placul băncii) vor începe să plătească şi ratele la timp” subliniază acesta.
Too big to pay
Pe vârful (temporar?) crizei financiare, când se solicitau pachete de ajutor financiar pentru sectorul bancar, argumentul folosit era „too big to fail” (o bancă mare ce pică e precum un elefant, face prăpăd în jur). Se pare că am intrat acum în faza „too big to pay”. Raţionamentul? Dacă băncile pierd procese şi trebuie să plătească din propriul buzunar e rău pentru economie, cine va mai da credite? De parcă apetitul de creditare după spargerea unei bule a creditului ar fi fantastic. Mă rog, bancherii încearcă. Rămâne de văzut dacă autorităţile vor mai accepta încă o dată punctele lor de vedere. În acest momoent, cum legea 193/200 modificată este în vigoare, pentru ca bancherii să obţină încă o dată câştig de cauză ar trebui ca un grup de parlamentari să vină cu un proiect legislative priin care să modifice legea. Greu de crezut că acest fapt se va petrece în următoarele două luni, din cauza campanei electorale (aviz amatorilor de a obţine în justiţie reducerea costurilor creditului). În urmă cu mai bine de 2 ani, după un lobby agresiv dezvoltat de bănci şi FMI, autorităţile au îngropat prevederile privind falimentul personal din forma iniţială a OUG 50, care ar fi împiedicat debitorii să rămână datori la bănci şi după ce li se executau silit bunurile, dacă valoarea acestora nu acoperea datoria. Din păcate, nu am putut obţine un punct de vedere direct de la sursa, adica de la preşedintele ARB, Radu Graţian Gheţea. Întrebat dacă este real demersul bancherilor, acesta ne-a spus textual „nu pot să vă confirm, nici să vă infirm. Eu mă duc acum la Sinaia, mă aşteaptă 40 de ziarişti la un seminar, nu pot să vă dau dumneavoastră întăietate”. Ulterior, domnul Gheţea a revenit cu nişte declaraţii, citat de Mediafax. „Acel material nu trebuia să apară în presă. Investigăm în continuare cum a apărut. Acela este punctul nostru de vedere, este adevărat, la care nu mai am nimic de adăugat. Nu trebuia să apară, este o dezamăgire”.
Securitatea sistemului de..utilităţi
În legislaţia românească nu se folosea până acum precedentul iar când vine vorba de sute sau mii de contracte, impactul poate fi devastator în bilanţuri. Dar nu numai pentru bancheri. Dacă Apa Nova, Distrigaz introduc contracte abuzive, fiecare client ar trebui să le dea în judecată pentru a obţine corectarea lor? Să nu uităm că spre deosebire de furnizorii de utilităţi, bancherii au la dipoziţie scoringul. Clienţii pot fi departajaţi prin scoring iar condiţiile de acordare a creditului (dobândă, comision) pot sa difere substanţial de la caz la caz. Bancherii nu au decât să personalizeze mai mult pe viitor contractele de credite pentru a nu fi afectaţi prea mult de eventuale hotărâri definitive obţinute de un client sau altul care să-i oblige la ajustări în bloc. În plus, bănuiesc că un furnizor de utilităţi n-o sa invoce „securitatea sistemului de alimentare cu apă, gaz, a convorbirilor telefonice, etc” dacă va fi obligat să corecteze nişte prevederi din contractul-tip de furnizare. Sigur, mai există argumentul „nimeni nu i-a obligat pe debitori să semneze astfel de contracte abuzive”. Păi, în logica asta, nici droguri nu ne obligă nimeni să luăm. Ar trebui să nu-i mai condamnăm pe cei care le vând?
