Cum să dai mandat pentru Bruxelles unui om politic lipsit de experienţă internaţională, ale cărui declaraţii sunt mereu suspecte de duplicitate şi pe al cărui cuvânt s-a văzut că nu te poţi baza?
Închipuiţi-vă pe cineva cam sărac, cam leneş, cam prieten al paharului, care primeşte un ajutor substanţial de la un vecin mai gospodar; un ajutor, spun, nu un împrumut. Condiţia este să fie harnic, cinstit, să cumpere lucruri folositoare pentru familie, să se chivernisească cât de cât. Dar insul bea o parte din bani, pe alţii îi joacă şi îi pierde, o parte se duce pe articole de lux inutile, o altă parte i se fură la tripou şi abia a zecea parte intră în gospodărie, dar şi aici contabilitatea e suspectă. Între timp, vecinul cel darnic şi care munceşte zi şi noapte are şi el unele necazuri; copiii au nevoie de bani pentru studii, trebuie schimbat automobilul cam vechi etc. Unele economii ar fi binevenite. Se gândeşte ca, data viitoare când mai dă bani amărâtului, să mai taie din ei; măcar, zice el, să folosească de data asta bine tot ce-i dau! Dar celălalt e nu doar sărac; e şi măgar: ameninţă că nu acceptă să i se dea mai puţin decât prima dată; altminteri, promite că va zbiera şi că, dacă tot nu va primi ce vrea, se va pune de-a curmezişul drumului ca măgarul, ca să nu mai treacă nimeni pe acolo. Ce credeţi că se va întâmpla? Nu-l va da afară vecinul pe scări în jos, lăsându-l fără nimic? Nu-i va trânti uşa în nas cu orice altă ocazie? Nu-i va da el măgarului chiar şi un bici pe spate?
Aceasta nu e nici măcar o parabolă. E pur şi simplu ceea ce şi-ar dori d-l Victor Ponta, dacă bugetul UE alocat României va fi să fie scăzut: vrea ca reprezentantul României să facă scandal şi să pună veto. Înţelegem de aici că aşa ar proceda el însuşi, dacă ar fi prezent la Consiliul European. Dar nu va fi prezent el, ci Băsescu. În consecinţă, Băsescu a fost somat de premier: ori obţine de la Bruxelles un buget netăiat, ori, dacă lucrurile rămân la stadiul că „fiecare român pierde 400 de euro”, aşa cum ar presupune bugetul propus de Van Rompuy, trebuie să pună veto în numele României. Şantajul e limpede: tu ai vrut să te duci la Consiliul European; te-am lăsat să te duci, dar ca să reprezinţi interesul naţional, anume acela pe care îl definim noi. Dacă, vrând să fii om de stat, refuzi să fii măgar, te acuzăm că ţi-ai urmat interesele personale – de exemplu, să nu o superi pe Angela Merkel. Iar la anul, după ce vom fi câştigat alegerile cu o mare majoritate, vom avea un motiv straşnic de suspendare: sabotarea interesului naţional.
Dacă electoratul român în general şi al USL în particular ar fi mai înţelept şi mai informat, un asemenea şantaj grosolan s-ar întoarce împotriva celui care l-a făcut; dar, stând lucrurile cum stau, sunt bune şanse ca retorica ridicolă a lui Ponta să fie crezută. Dacă până şi unii intelectuali, cunoscuţi ca rezonabili şi inteligenţi, precum Paul Cernat, au început în ultimul timp să-şi umfle pieptul cu patos naţionalist, ce să mai spunem de alţii?
Dar Traian Băsescu? De ce a acceptat el cadoul otrăvit al participării la Consiliul European, atunci când ar fi putut să-l delege pe Ponta?
Pe de o parte, fiindcă era dificil să procedeze în acest ultim fel, după ce luni de-a rândul a insistat că el, şi nu primul ministru, are experienţa şi înţelegerea corectă a afacerilor europene: neducându-se, s-ar fi discreditat înaintea propriului electorat. Apoi, nu e, temperamental, Băsescu omul care să cedeze atât de uşor; lupta şi controversa îl atrag irezistibil.
Citeşte continuarea în Revista 22