11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCerșetoare română, amendată cu 38.000 de euro, în Austria

Cerșetoare română, amendată cu 38.000 de euro, în Austria

O femeie cu cetățenie română a fost amendată, în Austria, cu 38.000 de euro, pentru că a fost găsită cerșind, de mai multe ori, informează cotidianul austriac The Local, citat de Agerpres.

Mihaela Cristea este originară din România, însă la ora actuală este om al străzii în Vorarlberg, unde cerșește pe străzi cu un copil mic, ceea ce este interzis de statul austriac.

„S-a decis cu unanimitate de voturi din partea tuturor partidelor din parlamentul din Vorarlberg că a cerși alături de un copil este interzis în acest land, iar cerșetorii trebuie să se conformeze”, a declarat politicianul Erich Schwarzler (OVP), șeful autorității locale. Acesta a adăugat că „este important și corect” să se stabilească limite pentru cei care continuă să încalce legea și să cerșească împreună cu minori.

Cu toate acestea, avocatul Mihaelei Cristea a declarat că este nerealist ca cineva care câștigă 200 de euro pe lună să poată să-și permită să plătească o amendă de 38.000 de euro. Este „total disproporționat și de asemenea ilegal”, a declarat avocatul Anton Schaefer.

Cristea a declarat pentru ORF că are cinci copii, nu are un loc de muncă și doarme pe străzi. „Câștig între 20 și 30 de euro pe zi și trebuie să trimit o bună parte din acești bani copiilor mei în România”, a spus ea.

Schaefer a argumentat că această amendă mare va fi folosită de autoritățile din Vorarlberg pentru a susține expulzarea cerșetorilor din acest land, acuzație pe care Schwarzler nu a negat-o. „Nu vrem să oferim un cadru organizat cerșetorilor și oamenilor care vin la noi și nu respectă legea din țara noastră”, a declarat acesta la ORF.

Reprezentanta Partidului Verzilor în Vorarlberg, Nina Tomaselli, a criticat amenda aspră și a cerut revenirea la o atitudine rațională.

Dacă Mihaela Cristea va câștiga, atunci, potrivit lui Schaefer, legitimitatea interdicției cu privire la cerșetorie în Vorarlberg ar putea fi pusă sub semnul întrebării, iar interdicția „abolită”.

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă