Deci mă aflam cu nevastă-mea, Zizi, în vacanță în Grecia, mai exact în Halkidiki, Grecia. Geografic vorbind, ne aflam cam pe dreapta cum te uiți pe hărțile de la navigatorul GPS, în capătul de sud-est al peninsulei Sithonia, fix vizavi peste golf de muntele Athos.
Ca stare fizică de moment, eream culcat, adică în poziția non-bipedă, pe-un șezlong de pe plaja Klimataria, cu o cafea frapeu în mână.
Ca stare chimică eream foarte asemănător cu rezultatul combinației dintre acidul clorhidric și argint, adică un precipitat alb-brânzos.
Ca stare psihică, fiind peste golf de Athos, care este Mecca ortodoxului, eream cuprins de un misticism reculegios, ceea ce ar veni ca un mizgril de reculegere și religie, gen. Că tocmai citisem pe tabletă despre ultima victorie a creștinismului ortodox românesc împotriva papistașilor și protestanților scandinavici, mai exact faptul că familia de penticostali Bodnariu se hotărâse să se întoarcă în România. Unde, să zic așa, puteai să-ți mai urechești copiii la o adică, iar ei îți puteau întoarce fundul creștinește și pentru curea, fără atâtea primejdii ca în Norvegia.
În fine, dacă vă numărați printre cititorii care caută nod în papură la tot pasul, cum cam vă bănuiesc eu, înseamnă că acum deja vă ard degetele să mă pelemuiți pe Facebook că am zis că plec la Mamaia și acum vă povestesc din Halkidiki. În paranteză spus, verbul „a pelemui“ a fost inventat de Zizi și exprimă acțiunea de a trânti în scris abrevierea „plm“ sau „te-n plm“ pe Facebook, ca reacție la ceva care te scoate din țâțâni cu asupra de măsură, gen. Nu că mă laud cu nevastă-mea că-i deșteaptă, dar faptele vorbesc: nu-i zi lăsată de la Dumnezeu să nu primească șapte-opt propuneri nerușinate pe Facebook, deși și-a pus la profil o poză de acum cinci ani, nu una de acum 15, cum fac cam jumătate din doamnele care au trecut de 35 de ani, gen.
Deci, chestia a fost așa: Eu rabatam scaunele din spate de la Cadillacul Escalade ca să încapă bagajele pe care Zizi tocmai le terminase de făcut și care-i ieșiseră numai de patru metri cubi data asta, când am auzit în poartă scrâșnetul cârligului de la monster truck-ul primarului Liță Paraschiv, care se întorcea de la Mamaia. Dacă nu știați, în Potroacele este obiceiul ca pe ultimii doi kilometri când te întorci de undeva să mergi cu spatele în marșarier, ca să înțeleagă toți oamenii din comună că te întorci, nu că pleci.
Din vorbă în vorbă, ca să le zicem așa la obscenități, am înțeles că fugise cu nevastă-sa de la mare de frica unei bacterii la care el îi zicea E.coli și care stătea la pândă în apă să sară la gâtul omului. Și că terminase în două zile țuica cu care plecase de acasă, folosind-o numai pentru uz extern, la dezinfectarea pielii și spălatul mâinilor, gen. Așa că eu și Zizi ne-am răzgândit brusc cu mersul la Mamaia și ne-am mai gândit puțin dacă să mergem în Turcia sau Grecia în loc. Dar cum Turcia, cum ar zice Bendeac, o cam dăduse pe erdogăneală, așa cum le place lor și devenise indezirabilă pentru prăduitorul român, am plecat în Grecia.
Cum ar veni, asta ar fi sinergia faptică că am ajuns noi pe plaja Klimataria din Halkidiki, în loc de Mamaia. Deci puteți să vă luați înapoi de pe Facebook pelemeurile și să le treceți în dreptul lui Victor Ponta, că am văzut că deja s-a făcut un trend în sensul ăsta și a început să-i cam placă și lui. În fine, ieșisem ud din mare, trecând printre grupurile de români care beau șpriț în apă pînă la genunchi și grupurile de macedoneni care înotau în apă până la glezne și mă lungisem pe șezlong.
Pentru cine nu știe, gen, macedonenii sunt poporul dintr-o țară cu numele ciudat de FYROM, adică Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, care nume este echivalentul în engleză a ceea ce în românește s-ar numi FRRIM – adică Fosta Republică Rusească Independentă a Moldovei. Orele ereau cam opt jumate dimineața, așa că lingăream încet frappé-ul, ca nu cumva să-l termin și să vină careva de la tavernă să-mi ceară să mai cumpăr unul. Că obiceiul la greci e că poți sta pe șezloangele tavernei câtă vreme ai ceva de băut în mână, ca să nu mai plătești umbrela. Deci, așteptam cu calm să se facă ora nouă ca să-mi iau de băut ceva cât de cât mai alcoolic, dar fără să stric impresia pozitivă pe care o au grecii față de români.
Oricum la greci orice impresie pozitivă durează numai atât cât cumperi ceva de la ei. Și cum stăteam eu așa, trăgând cu ochiul la două rusoaice care intraseră în mare și dislocau un volum de apă suficient cât să facă să plutească cu legea lui Arhimede o sută de metri liniari de borduri de-ale lui Videanu, simt cum cineva mă bate ușor pe spinarea insolată cu o tavă de inox, rece ca gheața, gen.
Mă întorc cu grijă să nu rup șezlongul și văd o chelneriță cam unisex ca aspect, despre care am știut din prima secundă că e bulgăroaică, după forma de castravete pe care o aveau toate extremitățile corpului ei.
– Vat cud ai bring iu, săr, for drink? Deci, cum ar veni, pentru cine nu și-a bătut capul cu engleza la școală, ce să-mi aducă ea de băut mie.
– Vat du iu hev? – îi copiez și eu pronunțăiala în engleză, ca să mă dau prietenos.
– Gric Bir, Amstel Bir iend frape, ofcors – zice ea, așteptând răbdurie.
După ce m-am prefăcut că mă gândesc un trei secunde, gen, i-am spus:
– Atunci… Giv mi beter uan handred grams de Uzo, darling!
– Now I know from vhere I remember you! – zice ea. Adicătele cumva și-a dat ea seama de unde mă cunoaște.
– No shit! – îi răspund eu, dar pe asta nu v-o mai traduc, c-o știți din filme.
– Corfu Island, 2009! – zice ea și prinde a râde.
Vă spun drept, am rămas cu gura căscată, așa că am tras repede o gură de frapeu ca s-o închid cumva.
– Dar cum de că îți aduci aminte de mine de acu’ șapte ani?
Nu v-am mai dat asta în en-gleză, că nu-mi mai aduc nicicum aminte cum se spune la „cum de că“ în engleză, deși atunci am avut inspirația de am știut.
– Păi ești singurul om care mi-a comandat vreodată o sută de grame de Uzo la ora nouă dimineața!
Ca să vedeți cum lucrează memoria omului, de poate să te țină minte cineva atâția ani de zile pe un singur motiv. Sau cum ar zice Zizi: „Dacă vezi de prea multe ori partea plină a paharului nu înseamnă că ești optimist, înseamnă că ești bețiv“. Plm, gen.
Cu stimă, Titi Smeureac
Cikoban freelancer
